Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia menţine acordul cu UE privind imigranţii. Hahn: 'Totul funcţionează conform graficului'

Johannes Hahn

Acordul cu Turcia vizând reducerea imigraţiei funcţionează bine, iar cooperarea bilaterală practică merge mai bine decât ar putea indica retorica, a afirmat comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de extindere, austriacul Johannes Hahn, transmite Reuters, potrivit agerpres.

"Nu am niciun fel de preocupări în privinţa menţinerii acordului cu privire la refugiaţi. Funcţionează", a declarat comisarul european marţi pe postul de radio ORF, într-un context în care Germania a evocat posibilitatea suspendării ajutorului promis Turciei de Uniunea Europeană în cadrul acestui acord.

Citeşte şi: S-a ajuns la o înţelegere. Berlinul anunţă 'măsuri imediate' pentru încetarea ostilităţilor din Ucraina

În schimbul unui ajutor financiar de 3 miliarde de euro şi al promisiunilor de a relaxa politica acordării de vize pentru turci, Ankara a redus drastic numărul de migranţi care vor să ajungă în Europa via Turcia, venind din zonele de conflict din Orientul Mijlociu şi Afganistan, menţionează Reuters.

Comisarul european a subliniat în declaraţiile pentru ORF că "în multe domenii cooperarea bilaterală funcţionează mai bine decât ar putea lăsa să se înţeleagă retorica şi unele din acţiunile Turciei".

Johannes Hahn a mai afirmat, întrebat cum crede că vor evolua într-un an şansele Turciei de a adera la Uniunea Europeană, că ar trebui ridicată starea de urgenţă impusă după puciul eşuat de anul trecut, ceea ce ar îmbunătăţi situaţia statului de drept în această ţară.

Comisarul european pentru negocierile de extindere şi şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, au prevăzută marţi o întrevedere cu ministrul pentru afaceri europene turc, Omer Celik, şi ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu. Acesta din urmă a avertizat recent că Ankara ar putea revizui sau suspenda toate acordurile cu privire la refugiaţi dacă Bruxellesul nu-i dă un răspuns pozitiv în ce priveşte accesul fără vize al cetăţenilor turci în Uniune.

Citeşte şi: Boris Johnson la momentul adevărului: Brexitul nu înseamnă RETRAGEREA Marii Britanii din lume

Acordul cu Turcia cu privire la refugiaţi a fost salutat îndeosebi de Germania, destinaţia preferată a migranţilor, dar relaţiile dintre Berlin şi Ankara au fost serios afectate de dispute legate de alte probleme care le-au determinat să se acuze reciproc de comportament "inacceptabil", aminteşte Reuters.

Austria, de unde provine comisarul Hahn, se află în fruntea apelurilor la suspendarea oficială a negocierilor de aderare a Turciei la UE din cauza represaliilor lansate de guvernul de la Ankara după tentativa de puci din vara trecută. În virtutea stării de urgenţă, circa 50.000 de oameni au fost arestaţi, iar alţi 150.000 suspendaţi din funcţii sau concediaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.