Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina lansează un semnal de alarmă: 'Nu avem mari aşteptări de la Berlin'

Petro Porosenko

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a afirmat marţi că nu are aşteptări foarte mari de la reuniunea cvadripartită ce va fi organizată miercuri la Berlin cu omologii săi rus şi francez, precum şi cancelarul german, relatează AFP şi Reuters. ''Nu avem aşteptări foarte mari pe tema acestei reuniuni'', a declarat Poroşenko în cadrul unei conferinţe de presă la Oslo. ''Dacă sunt optimist ? Da, sunt foarte optimist în ce priveşte viitorul Ucrainei, dar, din păcate, nu atât de optimist în ce priveşte reuniunea de mâine. Dar aş fi foarte fericit dacă aş fi surprins'', a adăugat el.

''Pacea în Europa depinde exclusiv de (preşedintele rus, Vladimir) Putin'', a declarat preşedintele ucrainean, potrivit AFP. Poroşenko a fost de acord cu o reuniune în aşa-numitul ''Format Normandia'' la Berlin pe 19 octombrie, care va reuni Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina pentru convorbiri privind conflictul separatist din estul Ucrainei, potrivit unui comunicat separat difuzat marţi mai înainte, menţionează Reuters. De peste doi ani, Ucraina este teatrul unui conflict între forţele sale şi separatiştii proruşi, susţinuţi, conform Kievului şi Occidentalilor, de către Rusia, ceea ce Moscova dezminte.

Conflictul din Ucraina s-a soldat cu peste 9.600 de morţi de la declanşarea sa, în aprilie 2014, şi, în pofida declarării încetării focului de mai multe ori, periodic au loc confruntări sângeroase de-a lungul liniei frontului, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.