Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UDMR anunţă Apocalipsa după Brexit: 'UE devine mai slabă şi mai săracă'

udmr

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rezultatul referendumului din Marea Britanie va face Uniunea Europeană mai slabă şi mai săracă, dar reprezintă şi o oportunitate şi un semnal pentru realizarea unei reforme substanţiale, în care să se ţină cont de dorinţa cetăţenilor.

Liderul Uniunii a declarat pentru Agerpres că ieşirea Marii Britanii din UE era de aşteptat, ţinând cont de deciziile catastrofale luate de premierul David Cameron, dar cele 27 de state rămase trebuie să continue proiectul european. "Aproape era de aşteptat că se va întâmpla, pentru că în ultima perioadă, în ultimii ani, foarte multe decizii catastrofale le-a luat premierul britanic şi, dintr-o dorinţă de a câştiga electorat, a intrat într-o capcană uriaşă. Din păcate, rezultatul e cunoscut şi, din păcate, UE devine mai slabă, devine mai săracă, dacă se poate spune aşa. Cu toate aceste considerente, eu cred că cei 27 vor merge mai departe cu proiectul politic european, cu proiectul economic, cu proiectul monetar. Trebuie să meargă mai departe, fiindcă separat, individual, nicio ţară din UE şi de pe continentul european nu va reuşi în competiţie globală. Este o forţă uriaşă, aproape 500 milioane de cetăţeni, fără Marea Britanie, o piaţă uriaşă şi nu numai o piaţă, dar şi o instituţie extrem de importantă în competiţie globală", a declarat Kelemen Hunor.

El a punctat faptul că este nevoie de o reformă substanţială la nivelul UE şi că nimeni nu are voie să renunţe la acest proiect uriaş, care a asigurat cea mai lungă perioadă de pace şi dezvoltare economică de pe continentul european. "Aşa cum am înţeles, liderii statelor membre doresc continuarea acestui proiect, dar trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că urmează nişte reforme, urmează nişte corecţii peste tot, în funcţionarea UE. Şi ieşirea Marii Britanii este şi o oportunitate pentru a face o reformă substanţială, să se ţină cont de dorinţa cetăţenilor, de dorinţa oamenilor, să fie o Uniune o transparentă şi deciziile să fie mai aproape de contribuabili, mai aproape de oameni, de cetăţeni. Că, până, la urmă, această construcţie europeană, începând cu Uniunea Oţelului şi Cărbunelui, avea un singur scop: pace, prosperitate, creştere economică şi predictibilitate. S-a reuşit şi eu cred că nimeni nu are voie să renunţe la acest proiect uriaş, fiindcă continentul european nu a cunoscut niciodată o perioadă mai lungă de pace şi de creştere economică, cu toate dificultăţile, cu toate neajunsurile", a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, România trebuie să meargă pe acest drum şu trebuie să facă faţă provocării de a prelua mai repede preşedinţia Uniunii Europene. "România trebuie să fie pregătită cel puţin din două aspecte: un proiect de ţară pentru această situaţie şi, bineînţeles, un proiect european şi priorităţile pentru preşedinţia UE. (..) În săptămânile, lunile, în anul care urmează trebuie să aibă loc foarte multe consultări şi în această privinţă între liderii politici, între instituţiile care se ocupă de politica externă şi între experţii din toată societatea românească", a spus liderul UDMR.

Întrebat dacă există motive de ingrijorare pentru cetăţenii români care lucrează în Marea Britanie, Kelemen a spus că este vorba de un proces de durată, care va dura aproximativ doi ani, iar schimbările nu se vor întâmpla în lunile următoare Preşedintele UDMR a mai adăugat că, în opinia sa, Marea Britanie nu poate beneficia de un statut special al relaţiei cu UE, aşa cum se întâmplă cu alte ţări. "Vor fi discuţii extrem de serioase, dar Marea Britanie, după această ieşire şi modul cum s-a comportat în ultima perioadă, şantajându-i pe cei de la Bruxelles şi pe liderii celorlalte ţări, nu cred că va avea parte de foarte multă înţelegere. Un statut special al relaţiei cu UE, cum are Elveţia, Norvegia sau chiar Canada, nu cred că va fi posibil după această ieşire, fiindcă acolo este o altă situaţie. (...) Oricum, ce se va întâmpla nu se va întâmpla în lunile următoare, dar schimbări uriaşe vor fi, probabil se va cere vize de muncă, probabil vor fi sectoare mai afectate şi sectoare mai puţin afectate", a conchis Kelemen Hunor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.