Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE lauda si critca Romania privind confiscarea averilor ilicite. Ce merge si ce nu

avere
Documentul de peste 400 de pagini, care analizează situația la momentul celei de-a patra vizite de evaluare în România, efectuată de experții MONEYVAL în perioada 27 mai — 1 iunie 2013, arată că în țara noastră a sporit numărul de investigații, puneri sub acuzare și condamnări pentru infracțiunile din sfera spălării banilor. Totuși, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a soluționa deficiențele structurale referitoare la procesele judiciare și la consolidarea legii. Potrivit Biroului Procurorului General al României, riscul manifestării fenomenului spălării banilor este ridicat întrucât nivelul averilor ilicite generat în România este semnificativ, ajungând la o proporție substanțială din PIB. Se estimează că în aproximativ 80% dintre cazurile de generare a averilor ilicite sunt implicate grupuri organizate, ceea ce crește probabilitatea ca spălarea banilor să ia forma unor activități sistematice. Conform estimărilor Comisiei Europene, în România proporția economiei subterane în anul 2011 reprezenta 30% din PIB (iar în 2013 proporția scăzuse la 28,4%), ceea ce corespundea unor pierderi de 40 de miliarde de euro generate prin fraude economice și evaziune fiscală. În anul 2012, numărul fraudelor economice a fost de 41.820, față de 39.124 în 2011 și 34.730 în 2008; numărul cazurilor de evaziune fiscală în 2012 a scăzut la 25.586, de la 29.077 în 2011, dar a fost dublu față de cel înregistrat în 2008 (12.579). Numărul cazurilor de uz de fals în România a înregistrat în 2012 o ușoară creștere față de anul anterior, de la 13.680 la 13.829, dar s-a redus față de 2008 (14.979). Numărul persoanelor puse sub acuzare pentru evaziune fiscală în 2012 a sporit cu peste 50% comparativ cu 2007, ajungând la 1.620, deși această tendință a fost determinată în parte de o rată crescută de detectare și punere sub acuzare. ''Pericolul este agravat de faptul că România este plasată la granița estică a Uniunii Europene și are o lungă frontieră terestră, fluvială și maritimă cu trei țări care nu sunt membre ale UE, dar și unul dintre cele mai mari porturi europene'', menționează raportul citat. Diferența mare de preț între țările membre UE și cele din afara Uniunii pentru produsele supuse accizelor a făcut foarte profitabilă contrabanda cu astfel de bunuri și reprezintă un stimulent semnificativ pentru infractori. Paguba produsă în fiecare an în România numai din contrabanda de țigări este estimată la circa 400 de milioane de euro. Numărul celor puși sub acuzare în 2012 pentru contrabandă a sporit cu 184% față de anul 2007, ajungând la 879. Această tendință este explicată și prin creșterea ratei de detectare a cazurilor de contrabandă, care au sporit de la 2.624 în anul 2011 la 2.714 în anul 2012. În privința actelor de corupție, raportul menționează 6.390 de cazuri în 2012, în creștere față de cele 6.136 de cazuri din 2011 și 4.891 din 2008. Conform aceluiași raport, numărul persoanelor acuzate de acte de corupție în 2012 a fost de 926, în timp ce numărul persoanelor acuzate de activități de criminalitate organizată a fost de 3.906. Averile ilegale străine aduse în România pentru a fi 'spălate' constituie o altă amenințare semnificativă. Mulți indicatori sugerează că România este atractivă pentru bandele de criminalitate organizată și pentru evazioniștii fiscali. Aceasta este și urmare a poziției strategice a țării la granița estică a UE, dar și pentru că este parte a rutei balcanice și a celei euro-asiatice. Informațiile disponibile arată că membri ai grupurilor organizate din foste republici sovietice și din Italia investesc în active din România. Deși România nu este un centru financiar major și expunerea sa la averile ilegale străine este limitată, acesta este un domeniu de interes pentru autoritățile române. Riscul legat de averile ilegale străine este determinat inclusiv de faptul că România are o valoare ridicată de active bancare ale filialelor și subsidiarelor străine — indică documentul citat. În anul 2012, numărul de furturi înregistrat în România a fost de 273.962, comparativ cu cele 267.871 cazuri înregistrate în anul anterior și în creștere substanțială față de cele 186.974 de cazuri înregistrate în 2008. Numărul cazurilor de trafic de droguri a fost în 2012 de 5.916, în creștere față de cele 4.226 cazuri din anul anterior, iar cel al traficului de arme a rămas relativ constant în 2012 față de 2011 (1.162 față de 1.146). Atât în 2011, cât și 2012 în România s-au înregistrat câte șase cazuri de achiziționare ilegală de substanțe radioactive sau alte substanțe periculoase, adaugă raportul MONEYVAL. Experții MONEYVAL au, de asemenea, o serie de îngrijorări referitoare la eficiența și consistența combaterii spălării banilor și contracarării finanțării terorismului, precum și la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea cerințelor specifice de către autoritățile de supraveghere abilitate. În plus, ei consideră că este nevoie de eforturi suplimentare pentru a garanta că mecanismul de coordonare național în vigoare revizuiește periodic sistemul românesc de combatere a spălării banilor și de contracarare a finanțării terorismului. ''Cooperarea oficială și informală din partea autorităților abilitate pare să se desfășoare într-o manieră eficientă, dar rămân de soluționat o serie de deficiențe referitoare la cadrul juridic pentru cooperare internațională între autoritățile de supraveghere românești și cele similare din alte țări'', mai menționează raportul citat. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.