Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE vrea un soclu comun al drepturilor sociale

merkel

Şefii de stat şi de guverne UE, reuniţi vineri la Göteborg, în Suedia, au proclamat un ”soclu european al drepturilor sociale”, în speranţa reconcilierii construcţiei europene cu popoarele, în contextul ascensiunii unor mişcări populiste şi eurosceptice pe întregul continent, relatează Reuters. Cancelarul german Angela Merkel, reţinută la Berlin de negocierile în vederea formării unei coaliţii guvernamentale, nu a fost prezentă la reuniune.

Textul, care nu are caracter constângător, enumeră 20 de subiecte asupra cărora UE se angajează să acţioneze în vederea unei pieţe a muncii cât mai drepte şi eficiente posibil. Documentul se referă la egalitatea în accesul la locuri de muncă, la condiţiile de muncă, salarii, protecţia socială, asigurările de şomaj şi formarea profesională. ”A venit timpul ca oamenii să fie puşi pe primul plan atunci când vorbim despre Europa socială”, a subliniat premierul suedez Stefan Löfven, adăugând că Europa nu poate să se consolideze mizând, în numele competitivităţii, pe salarii mai mici şio degradare a condiţiilor de muncă.

”Oamenii cred că am pus prea mult accentul, în ultimii ani, asupra problemelor economice, asupra băncilor. este timpul să relansăm motorul Europei sociale, să facem să avanseze egalitatea, drepturile salariaţilor, drepturile pensionarilor”, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar.

Stefan Löfven a precizat că va publica, împreună cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, un raport despre acest summit social, cu scopul de a vedea cum vor putea să fie aplicate principiile respective. ”Soclul eruopean al drepturilor sociale” a fost parafat de către Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani şi premierul eston Juri Ratas, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii.

Documentul prezintă 20 de principii şi drepturi care se presupune că sunt respectate pe întregul continent european, precum dreptul la învăţământ şi la orientare profesională, egalitatea şanselor şi de tratament între bărbaţi şi femei. ”Uniunea noastră a fost întotdeauna un proiect social. Este mai mult decât o piaţă unică, mai mult decât banii, decât euro. Ea constă în valorile şi modul în care vrem să trăim”, a declarat Jean-Claude Juncker.

”Asrăzi ne afirmăm valorile comune şi ne angajăm să respectăm 20 de principii şi drepturi. De la drepul la un salriu drept la cel al unei protecţii sociale, la o formare de-a lungul întregii vieţi, la egalitatea sexelor şi la un venit minim”, a subliniat el, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.