Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimele detalii înainte de consultări: Componenţa delegaţiilor şi ce vor susţine la Cotroceni

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Traian Băsescu Klaus Iohannis Băsescu consultări Cotroceni

Partidele parlamentare sunt invitate luni, la Palatul Cotroceni, pentru consultări cu președintele Klaus Iohannis în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Luni dimineaţă se stabilesc ultimele detalii cu privire la participaţi şi ideile pe care le vor susţine, dar şi detaliul aşteptat de toată lumea: numele celui care va fi propus de PSD-ALDE pentru a forma viitorul Guvern. STIRIPESURSE.RO vă prezintă numele celor care vor face parte din delegaţiile care merg la Cotroceni.

Vezi şi: EXCLUSIV - Probleme cu moţiunea de cenzură: Voturi în plus pe care nu le poate explica nimeni/ VIDEO

Potrivit Administrației Prezidențiale, luni, la ora 15,00, vor veni la consultări reprezentanții PSD și ALDE. Faptul că partidele din coaliţie au fost chemate împreună a fost interpretat şi ca un semnal că preşedintele nu ia în calcul alte majorităţi parlamentare. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vor prezenta preşedintelui Iohannis candidatul care va fi stabilit în ședințele conducerii celor două partide care vor avea loc în prima parte a zilei de luni. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că, de această dată, vor fi mai multe propuneri pentru funcția de premier, iar Comitetul Executiv Național și mai apoi grupurile parlamentare vor fi cele ce vor decide cine va fi nominalizatul. Pe lista scurtă se află şase persoane: Mihai Tudose, Mihai Fifor, Marius Nica, Adrian Ţuţuianu, Eugen Teodorovici şi Marcel Ciolacu.

De la ora 16,00 au fost invitați reprezentanţii PNL. Delegaţia liberalilor va fi condusă de noul preşedinte al partidului, Ludovic Orban, acesta urmând să fie însoţit de prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan, Ilie Bolojan, Mircea Hava şi Iulian Dumitrescu. Tot luni dimineaţa se va reuni și conducerea PNL pentru a stabili delegația și mandatul cu care aceasta va merge la Cotroceni. Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor purta discuții exploratorii cu orice formațiune în afară de PSD pentru crearea unei majorități parlamentare. Este puţin probabil ca liberalii să reuşească să atragă de partea lor suficienţi parlamentari, astfel că ultima speranţă a PNL sunt alegerile anticipate.

Vezi şi: CUTREMUR în Parlament: PNL anunţă măsuri după dezvăluirile stiripesurse.ro

Un alt semnal important este şi timpul alocat consultărilor. Dacă pentru PSD-ALDE şi pentru PNL a fost alocată câte o oră, următoarele formaţiuni vor petrece doar o jumătate de oră în compania preşedintelui.

De la ora 17,00, la Cotroceni ajunge USR. Delegaţia USR va fi formată din vicepreşedinţii cu cele mai multe voturi la Congres: Elek Levente, Vlad Alexandrescu, Stelian Ion, Dan Barna, Ionuţ Moşteanu. USR ar fi de acord să susțină un guvern de coaliție al Opoziției, dar va prezenta direct președintelui Klaus Iohannis propunerile, fără să aibă negocieri cu alte partide, a precizat săptămâna trecută senatorul acestui partid Vlad Alexandrescu. De asemenea, Uniunea ar dori un ministru al Justiţiei independent.

La ora 17,30, delegația PMP va veni la Cotroceni pentru consultări. Alături de Traian Băsescu se vor afla Eugen Tomac şi Valeriu Steriu şi posibil încă un lider sau doi. Preşedintele PMP a afirmat că formaţiunea sa va propuse sigur un premier, fără să spună care va fi acela. În timpul consultărilor de după alegerile parlamentare, Băsescu s-a autopropus pentru funcţia de prim-ministru.

De la ora 18,00 sunt așteptați reprezentanții UDMR, iar la ora 18,30 — grupul parlamentar al minorităților naționale. Preşedintele UDMR a preciat vineri că maghiarii un protocol pe patru ani cu PSD, care este reevaluat după fiecare sesiune parlamentară. Cel mai vehiculat scenariu este cel al susţinerii coaliţiei PSD-ALDE fără o intrare la guvernare. Ca de obicei, grupul minorităţilor nu are o poziţie unitară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.