Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimul anunţ al autorităţilor despre autorul masacrului de la Munchen: Avea idei de extremă dreaptă

atacator munchen

Tânărul germano-iranian, un dezechilibrat mintal în vârstă de 18 ani, care a împuşcat mortal nouă persoane vinerea trecută la Munchen avea idei de extremă dreapta rasiste, chiar dacă el nu făcea parte din nicio grupare a mişcării, au indicat joi autorităţile locale, citate de AFP. ''Există indicii clare că în ideile sale erau simpatii ce duceau în acea direcţie'', a declarat ministrul de interne al Bavariei, Joachim Herrmann, într-o conferinţă de presă, confirmând informaţiile în acest sens apărute în media.

Poliţia a indicat încă din weekend-ul trecut că tânărul, care s-a sinucis după ce a comis fapta, era obsedat de omorurile în masă şi în special de cel întreprins de norvegianul Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane, mai ales tineri, în 2011. Dar autorităţile au respins atunci ideea că el ar fi acţionat din motive rasiste şi că ar fi atacat intenţionat persoane străine. Cele nouă victime erau străini sau aveau origini străine. De atunci, ancheta a permis aflarea unor elemente care dovedesc opiniile de extremă dreapta ale tânărului, fiu de solicitanţi de azil iranieni, născut în Germania. El era mândru în special că se născuse pe 20 aprilie (1998), în aceeaşi zi cu Adolf Hitler (1889). ''Există indicii care arată că el percepea acest lucru ca fiind ceva pozitiv pentru destinul său'', a mai spus Herrmann.

Potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, care citează surse din poliţie, tânărul, pe numele său Ali David Sonboly, se considera ''arian'', datorită cetăţeniei sale germane, dar şi a originii sale iraniene. Se spune că arienii s-ar afla la originea poporului indo-european, stabilit în Antichitate în ceea ce astăzi este Iranul. Naziştii au deturnat această idee afirmând că arienii provin din Europa de Nord. Într-o înregistrare video făcută de un amator în timpul tragediei din Munchen se poate vedea cum Sonboly este apostrofat de către un martor de la un balcon din apropiere, făcându-l ''venetic'' pe tânăr. Sonboly îi răspunde: ''Sunt german, sunt născut aici!''. Ancheta a stabilit că tânărul suferea de tulburări psihice, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.