Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un consilier angajat de Ponta, mazilit de Grindeanu pentru că 'a colaborat cu tehnocrații'

Guvernul Romaniei
sorin grindeanu

Cristian Botan, un tânăr care a fost cooptat în echipa guvernamentală a lui Victor Ponta, după ce a creat un site de recrutare în administrație, a fost „pus pe liber” de Guvernul Grindeanu pentru că " în timpul guvernului anterior a „colaborat cu tehnocrații” și că este de fapt „omul lui Cioloș”. Acesta a ocupat până în data de 4 ianuarie 2017 funcția de consilier în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.  Botan a postat pe pagina sa de Facebook o cronologie a evenimentelor.

Atac violent la adresa unui ministru al lui Sorin Grindeanu: 'E SCLAVUL lui Liviu Dragnea'

Redăm, în continuare, postarea integrală a lui Cristian Botan: „Mulți colaboratori și prieteni apropiați m-au întrebat cum e atmosfera la Palatul Victoria în ultima vreme și dacă sunt în regulă. Pentru clarificare, în data de 4 ianuarie 2017, prin ordinul noului secretar general al Guvernului, domnul Mihai Busuioc, am fost revocat din funcția de consilier în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Sunt cumva onorat de importanța pe care mi-au acordat-o, luând decizia respectivă chiar în seara depunerii jurământului la Cotroceni.

Am purtat discuții cu mai mulți colegi imediat după decizie, primind asigurări că situația se va așeza și că îmi voi putea continua proiectele. După mai multe săptămâni de așteptare, în final mi s-a transmis off the record că, în ciuda eforturilor depuse, problema nu se va rezolva din pricina faptului că în timpul guvernului anterior am „colaborat cu tehnocrații” și că sunt de fapt „omul lui Cioloș”.

Am lăsat la Guvern un proiect pentru noul site al posturilor vacante din sectorul public, cel actual fiind deja perimat. Noul proiect include facilitatea înscrierii online la concursuri, un sistem de alertă instantă prin e-mail pe criteriile stabilite de utilizator, filtrarea anunțurilor în funcție de studii / vechime / abilități lingvistice / competențe IT, publicarea salariului pentru fiecare post scos la concurs, publicarea fișei postului ș.a. Sunt lucruri perfect normale pentru epoca digitală în care ne aflăm, însă cumva științifico-fantastice pentru noi și administrația noastră.

CTP DEZVĂLUIE povestea pedepsirii lui Mihai Chirica: 'Așa ceva NU se IARTĂ'

Accesul meu la proiectul noului site a fost restricționat între timp și acesta a fost ascuns de publicul larg. Cât privește site-ul actual, veți remarca că Guvernul actual a șters de pe prima pagină mențiunea că el reprezintă continuarea portalului PublicJob.ro, precum și numele meu, adăugând în schimb textul „© Secretariatul General al Guvernului. Toate drepturile rezervate”. Pentru că dacă tot vorbim de transparență, organizare corectă a concursurilor și accesul cât mai larg la acestea, atunci e cumva firesc ca Guvernul să declare că un site întreținut din bani publici se află sub drepturi de autor, iar conținutul nu poate fi distribuit mai departe.

Cu ceva timp în urmă i-am transmis premierului Sorin Grindeanu o scrisoare în care am sintetizat unde suntem cu posturi.gov.ro și ce avem de făcut mai departe. N-am primit niciun răspuns, însă uneori absența unui răspuns constituie un răspuns în sine. Am petrecut 4 ani la Guvern, timp în care a trebuit să înțeleg 'the hard way' că schimbarea cu adevărat substanțială nu se produce doar modificând legi sau reguli, ci educând mentalități. Despre acești ani mă angajez să vă povestesc cu altă ocazie.

Mă voi rezuma acum în a mulțumi premierului Victor Ponta și echipei VP pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și lucrurile faine pe care le-am construit împreună. Mi-au oferit un cec în alb în 2012, iar pentru acest lucru le sunt recunoscător. Știu că nu se practică neapărat la noi, însă voi mulțumi și premierului Dacian Cioloş și echipei pentru un an în care, fără a colabora direct, m-am bucurat de libertatea de-a lucra la proiectele mele în ciuda faptului că eram „omul lui Ponta”.

Plec din Palatul Victoria mâhnit de faptul că n-am realizat tot ce mi-aș fi dorit, însă împăcat că am reușit tot ce-a depins numai de mine. Rămân în continuare un avocat pentru transparență, integritate și combaterea nepotismului din administrație”, a scris Botan, pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.