Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un deputat PNL face o ”propunere radicală”

scoala-elevi

Deputatul PNL Radu Zlati face o propunere radicală pentru sistemul de evaluare din sistemul preuniversitar. Zlati vrea ca absolvenții de clasa a VIII-a să intre în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare.

”Având în vedere (după cum am arătat în declarațiile de presă anterioare) că, după opinia mea, actualul sistem de evaluare la sfârșitul unui ciclu școlar din învățământul preuniversitar nu evaluează în mod pertinent cunoștințele și mai ales priceperile și deprinderile elevilor absolvenți, propun Ministerului Educației, Parlamentului României, societății civile, cadrelor didactice, părinților și elevilor o măsură radicală dar, consider eu, necesară – și anume desființarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a).

Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare.

Examenele naționale la sfârșit de ciclul școlar ar urma să fie reintroduse odată cu aprobarea noii Legi a Educației Naționale, dar nu mai devreme de anul școlar 2017-2018. În perioada imediat următoare, toate componentele sociale interesate în bunul mers al școlii românești și în special specialiștii și practicienii în domeniul evaluării didactice ar urma să dezbată problema evaluării în învățământul preuniversitar românesc în cadrul unor discuții publice, deschise reprezentanților mediului academic, sindicatelor din învățământ, organizațiilor de părinți și elevi, pentru a se putea astfel decide care va fi forma pe care noua LEN o va prelua și propune Parlamentului.

Nu știm unde suntem și deci nu vom ști nici încotro ne îndreptăm - sau dacă facem pașii cei buni în sensul progresului învățământului românesc-, dacă nu avem sau nu vom avea un sistem de evaluare adecvat. În acest sens, propunerea radicală pe care o lansez poate fi considerată un prim pas. ”Prin noi înșine!””, e propunerea lui Radu Zlati.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.