Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL disperat? Au primit în partid un TRASEIST notoriu

www.stirigiurgiu.ro
marin anton

Deputatul Marin Anton a anunțat, în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților, că și-a dat demisia din grupul parlamentar al UNPR și că va activa în cel al PNL.

Vezi și: În prag de campanie OFICIALĂ începe violentul război murdar cu amantlâcuri și imagini ȘOC

'Mi-am dat demisia din grupul parlamentar al UNPR și voi activa în grupul parlamentar al PNL', a spus acesta.

Marin Anton este deputat de Giurgiu. Până în martie 2014 a fost membru PNL, după care, un an, a activat ca independent (PMP), apoi s-a înscris în UNPR. Acum revine în PNL.

Anterior el a făcut parte din Guvernele Boc ca secretar de stat la Ministerul Mediului.

Potrivit Forbes averea lui este estimată la aproape zece milioane de euro, a primit în 2010 o subvenţie pentru agricultură în valoare de 31.709 lei, conform declaraţiei de avere.

Este cel care a fost implicat în Scandalul de la Nana:

____

Subvenţia a fost primită, conform documentului publicat pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), de întreprinderea individuală "Anton D. Marin" deţinută de acesta. Într-o declaraţie de interese din septembrie 2010, Marin Anton preciza că banii, provenind din fonduri europene, au fost primiţi de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru înfiinţarea unei plantaţii de viţă de vie.

Pe de altă parte, tot în 2010, firma Maragro SRL, la care soţia sa era atunci acţionar şi director financiar "patru ore pe zi", a primit în concesiune, pentru 20 de ani, prin atribuire directă de la Administraţia Domeniilor Statului (ADS), un imobil despre care însă titularul declaraţiei nu dă niciun detaliu. Soţia lui Marin Anton a şi împrumutat firma respectivă, tot în 2010, cu aproape 55.000 de lei.

Din 2010 şi până în 2011, averea impresionantă a lui Marin Anton nu a crescut substanţial. Probabil din greşeală, în declaraţia depusă în iunie 2010 acesta nu a trecut maşinile, două BMW, unul X5 şi unul M6, deşi le cumpărase cu câţiva ani înainte. Câteva luni mai târziu, într-o nouă declaraţie de avere completată în septembrie 2010, Marin Anton şi-a trecut cele două maşini. În cea mai recentă, din iunie 2011, apare şi un Mini Cooper S.

Suprafeţele de teren de milioane de metri pătraţi şi sumele impresionante din conturile secretarului de stat nu au suferit modificări majore din 2010 până în 2011.

Salariul de bugetar al lui Marin Anton de la Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor, unde a lucrat ca secretar de stat, a fost în 2010 de aproape 55.000 de lei. Din dividende provenind de la cinci firme la care sunt sau au fost acţionari, soţii Anton au câştigat însă, în acelaşi an, aproape un milion de lei. Marin Anton este acţionar la zece firme, între care şi RAFO SA.

Marin Anton deţine aceleaşi suprafeţe de teren pe care le declara şi în anii anteriori: aproape două milioane de metri pătraţi de teren agricol, extravilan şi intravilan, două case de locuit, două case de vacanţă şi trei apartamente în Bucureşti. Acestora li se adaugă colecţiile de tablouri, ceasuri şi bijuterii evaluate la 250.000 de euro.

Conform unei estimări a revistei Forbes din 2010, Marin Anton, care a ajuns, în 2010, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor după ce ocupase o funcţie similară în Ministerul Transporturilor, are o avere de opt-nouă milioane de euro. Marin Anton avea, în octombrie 2010, potrivit cotidianului, 2,2 milioane de metri pătraţi de pământ.

"Afacerea sa constă în tranzacţii cu terenuri, din 2005, democrat-liberalul tranzacţionând în principal bunuri imobiliare (terenuri şi păduri). Anton deţine în acest moment 2,2 milioane de metri pătraţi de teren", scriau cei de la "Gândul", într-o analiză publicată în 12 octombrie 2010.

În octombrie 2009, Marin Anton declara, pentru "Gândul", că "dacă ai bani, nu mai eşti tentat de banii statului". Demnitarul PDL spunea că de mult nu mai ştie ce-i fac afacerile. "De o parte se ocupă nevastă-mea, de alta cumnaţii. Eu îmi petrec o mare parte din timp la minister şi vă spun că am ajuns până aici din pasiune", afirma Anton.

El susţinea că, deşi propria soţie "îl pisează" să renunţe, el insistă, pentru că are un proiect de dus la bun sfârşit. "Am promis unor oameni de la PDL Ilfov că-l voi duce la bun sfârşit, le-am promis, iar eu, pe unde am fost, m-am implicat foarte mult, să ştiţi", a precizat Anton, care s-a declarat totodată convins de faptul că, dacă în administraţie ar veni mai mulţi oameni de afaceri, ar fi mult mai bine.

"De ce să ne ascundem după deget? Se poate spune că, dacă ai bani, nu mai eşti tentat de banii statului", afirma Anton.

În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că s-a autosesizat din presă în legătură cu averea lui Anton şi că îl verifică pe acesta. Până în prezent, ANI nu a dat niciun detaliu despre stadiul investigaţiei.

Marin Anton a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că pleacă din Partidul Democrat Liberat, în care ocupa funcţia de preşedinte al filialei din judeţul Giurgiu, că renunţă la anunţata candidatură la şefia Consiliului Judeţean Giurgiu şi că îşi va da demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.