Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un medicament revoluționar împotriva cancerului ovarian, disponibil și pentru pacienții cu alte tipuri de tumori

medicamente

Un nou medicament dezvoltat la Universitatea Sheffield ar putea fi disponibil pacienților diagnosticați cu o varietate de forme de cancer, au anunțat joi surse din cadrul acestei instituții de învățământ superior din Marea Britanie, citate de Xinhua.

Lynparza, primul și cel mai important inhibitor PARP, este în prezent utilizat pentru tratarea unora dintre pacientele diagnosticate cu tumori ovariene de grad înalt asociate cu mutația BRCA2, informează Agerpres.

În 2005, profesorul Thomas Helleday și echipa sa de cercetători de la universitatea amintită au demonstrat modul în care inhibitorii PARP pot fi folosiți în tratamentul adaptat pentru pacienții cu mutații ale genei BRCA2 observate atât în tumorile ovariene ereditare cât și în cancerul de sân.

Inhibitorii PARP (inhibă enzima poli-ADP-riboză-polimerază) acționează prin blocarea capacității celulelor canceroase de a repara pagubele produse ADN-ului țesutului tumoral.

Descoperirea a fost patentată și licențiată către AstraZeneca, o companie farmaceutică ce a continuat procesul de dezvoltare și a desfășurat cu succes studii clinice. În prezent, AstraZeneca și Merck & Co., Inc., au anunțat o colaborare strategică la nivel mondial pentru co-dezvoltarea și comercializarea Lynparza pentru mai multe tipuri de cancer.

''Salutăm anunțul potrivit căruia AstraZeneca și Merck colaborează pentru ca acest tratament inovator să fie disponibil pentru mai mulți pacienți'', a declarat profesorul Dave Petley, vicepreședintele departamentului de Cercetare și Inovație din cadrul Universității Sheffield.

Medicamentul va fi utilizat în monoterapie și în combinație cu alte tratamente potențiale, contribuind la creșterea numărului de opțiuni disponibile pentru vindecarea pacienților, precizează sursa citată.

Conform unei cercetări efectuată în Marea Britanie și publicată în luna iunie în "Journal of the American Medical Association (JAMA)", femeile care sunt purtătoare ale celor mai des întâlnite mutații genetice — la nivelul genelor BRCA1 și BRCA2 — au un risc mai mare de a dezvolta cancer mamar și ovarian. Conform acestui studiu, riscul de cancer ovarian până la vârsta de 80 de ani a fost de 44% pentru persoanele cu mutații ale genei BRCA1 și de 17% pentru grupul cu mutații ale genei BRCA2. Riscul de apariție a tumorilor la sân este mai mare în rândul femeilor care sunt purtătoare ale acestor mutații genetice și au rude ? de gradul unu și doi ? care au fost diagnosticate cu cancer, notează autorii studiului condus de Antonis Antoniou de la Universitatea Cambridge.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.