Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un senator PSD, grav accident de mașină

Unul dintre senatorii Partidului Social Democrat a fost victima uni accident rutier. Senatorul de Neamț Leonard Cadăr a intrat cu mașina pe care o conducea în coliziune cu un utilaj de deszăpezire.

Senatorul se întorcea la Roman de la Piatra Neamţ, acolo unde participase la o întâlnire cu membri ai PSD Neamţ.

Cadăr a fost scos din fiarele contorsionate cu ajutorul echipajului de descarcerare. El a fost transportat de urgență la Spitalul Roman, fiind suspect de fractură la braț și la șold.

Din primele cercetări, polițiștii iau în calcul nepăstrarea distanței de siguranță în mers sau un derapaj cauzat de gheață pe o porțiune a drumului.

“Pe fondul neatenţiei în conducere, bărbatul de 50 de ani a intrat într-un buldoexcavator care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie. Ambii conducători auto – atât şoferul de 50 de ani, cât şi conducătorul utilajului, un bărbat de 62 de ani, din Roman – au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Colegii mei continuă cerecetările, în cauză constituindu-se dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

“Pacientul nu avea leziuni intracerebrale, însă avea o fractură acetabulară (n.r. – şold) dreaptă, fractură ischion partea dreaptă, luxaţie col femural drept, cu deplasare posterioară şi superioară, multiple fracturi costale bilateral, în special în partea stângă, şi lichid pleural stâng. I s-a drenat lichidul pleural, i s-a redus luxaţia de col femural, însă, pentru mai multe investigaţii, s-a luat decizia de a-l transfera pe pacient la Spitalul de Ortopedie din Iaşi. În momentul în care a ajuns la spital, acesta era conştient, cooperant, şi aşa a şi rămas”, a declarat medicul Oana Onu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.