Premium
Așadar, Liviu Dragnea, în dubla sa calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte PSD, fix în această ordine, este prezent la ceremoniile oficiale de la Washington, dedicate instalării lui Trump. Împreună cu el se află și Sorin Grindeanu, prim-ministrul României. Se află acest tandem într-o calitate oficială la Washington? Sau sunt simpli particulari, cum afirmă răspicat comunicatul oficial al președinției române? Întrebarea este incitantă. Iar răspunsul merită toți banii.
Un prim răspuns îl avem dacă citim cu atenție invitațiile care au fost postate pe nenumărate site-uri. Dacă la ceremoniile oficiale ar fi fost invitați niște particulari, atunci nu exista nici cel mai mic motiv să fie menționate rangurile oficiale ale acestora. Și de ce numai cei doi dintre atât de mulți particulari? Un al doilea răspuns a sosit joi după-amiază, pe cale electronică, și este devastator pentru instituția prezidențială. Donald Trump s-a întâlnit efectiv cu Dragnea și Grindeanu. Ba mai mult, a dat și mâna cu el. Și încă și mai mult, i-a poftit la masă. Și mai mult decât atât, au mai stat și de vorba. Iar ceea ce este cu adevărat uluitor e că a luat masa cu aceștia. Într-un cerc extrem de restrâns. De circa șapte persoane.
Imaginile transmite de la Washington nu sunt trucate. Nimeni nu își poate permite să glumească cu așa ceva. Ele au o semnificație profundă nu atât pentru noul tandem Dragnea-Grindeanu, nu atât pentru alianța aflată la guvernare care, iată, primește o legitimitate externă de primă mărime după ce a primit o fermă legitimitate internă prin vot. Adevărata semnificație vizează România. Dacă dintre atâția șefi de partide din lume, ori șefi de guverne, Donald Trump a ales să se afle, fie și pentru scurt timp, în proximitatea celor doi români și să poarte cu aceștia un dialog, cred că evenimentul în sine reprezintă un semnal încurajator pentru România, venit într-un moment critic și transmis de cel mai puternic om al planetei.
Eu citesc acest semnal în următoarea cheie: parteneriatul militar cu Statele Unite nu va avea de suferit, indiferent de modul în care politica externă a Washingtonului se va schimba. Și indiferent cât de radical se va schimba. În al doilea rând, sunt semne că am putea beneficia și de un parteneriat politic mai consistent, prin care partea de dădăceală sau de dictat să se reducă în beneficiul unei colaborări cu adevărat substanțiale, în care României i se rezervă un rol mult mai consistent decât până acum. Și în niciun caz de figurant. Și, firește, prin prezența prim-ministrului, poate vor putea fi deschise, în viitor, punți pentru o mai bună cooperare economică, știut fiind faptul că, până în prezent, investițiile Statelor Unite în economia românească se plasează pe ultimul loc din Europa.
În aceste condiții, ar mai putea cineva, oricât de răuvoitor ar fi sau oricât de cârcotaș ar fi, să mai susțină că cei doi se află la Washington în calitate de globe-trotteri? De simpli particulari? Eu cred că nu. Comunicatul transmis de la Cotroceni s-a dovedit a fi mincinos. Iar comentariile înveninate ale celor cumpărați de binom au fost și ele rapid demontate. De o realitate simplă, evidentă și spectaculoasă în același timp.
Dar ce s-a întâmplat de fapt? Nu ar fi oare cazul să ne întrebăm de ce și în ce condiții a fost generată reacția înveninată a Cotroceniului, transmisă printr-un comunicat sec și care a reverberat prin atât de multe comentarii răuvoitoare?
În primul rând, asistăm la o bătălie între Palate la o intensitate de-a dreptul periculoasă. Klaus Iohannis își încordează mușchii, își adună toate forțele împrăștiate și nu chiar pulverizate de votul popular și încearcă din răsputeri să reocupe, fie și parțial, terenul pierdut. În timp ce majoritatea rezultată din alegeri și Guvernul său transmit semnale de ezitare, ca să nu le spun de bâlbâială, și de slăbiciune. Cine va câștiga acest război, în care pachețelul de legi cu caracter penal reprezintă doar un pretext – bine ales de altfel de către tabăra lui Iohannis -, va reuși să domine viața politică pentru o perioadă mai lungă de timp. Și va orienta cursul schimbărilor într-o direcție sau în alta. Ori se va reface binomul, de această dată sub conducerea unui Iohannis scăpat temporar din prizonierat prin eliminarea lui Coldea – sub influența, culmea, a adversarilor lui Iohannis -, fie statul de drept va deveni ceva mai drept, iar PSD va fi lăsat în pace. Să conducă bine sau să dea cu capul de zid. Pentru că așa au hotărât cetățenii prin vot.
În acest context intern, s-a ajuns în situația hilară în care instituția prezidențială să ducă nivelul războiului atât de departe și să coboare nivelul discursului atât de jos, încât să caracterizeze deplasarea la Washington, la ceremoniile oficiale de învestire a celui mai puternic om al lumii, nu drept o deplasare oficială, ci ca o plimbare oarecare. Cei doi nereprezentand, vezi Doamne, sub nicio formă, statul român.
Dar de ce nu o fi primit și Klaus Iohannis și liderul principalului partid de opoziție o invitație similară? Cred că și răspunsul la această întrebare are sens. Deși au pretenția de a reprezenta dreapta românească, iar Donald Trump reprezintă dreapta americană, Iohannis și PNL au semnalizat, pe tot parcursul campaniei electorale din Statele Unite, într-un sens total opus celui venit de la Donald Trump. Donald Trump s-a pronunțat împotriva globalizării, în timp ce politica președintelui român și a PNL a fost de pro-globalizare. Donald Trump s-a manifestat ca un adversar al lui George Soros și a semnalat pericolul activității acestuia pentru democrație, în timp ce tandemul Iohannis-PNL de la București, susținut de instituțiile de forță și de binom în primul rând, a luat în brațe și s-a lăsat masiv influențat și infiltrat de terminațiile lui Soros în România. În timp ce Trump este un critic al modului în care funcționează Uniunea Europeană, Klaus Iohannis, guvernul și partidul său au susținut întru totul orice decizie luată la Bruxelles, indiferent cât de aberantă a fost ori cât de dăunătoare pentru România. În timp ce Donald Trump o critică pe Merkel pentru că a încurajat, în mod iresponsabil, exodul de populație din Africa și din Orient și pentru tendința de a utiliza mecanismele UE pentru a-și marca hegemonia, Iohannis, guvernul său și partidul său și binomul său s-au plasat de cealaltă parte a baricadei. Și, în fine, în timp, ce pe parcursul nopții americane, la Ambasada Statelor Unite din București, reprezentanții lui Iohannis, însoțiți de dată asta și de câteva trompete din presă, o jeleau pe doamna Clinton din momentul răsturnării scorului și au făcut-o și zilele următoare, opoziția la Iohannis a fost fie neutră, fie l-a susținut tacit sau chiar vocal pe Trump. Iată, așadar, o posibilă explicație.
Klaus Iohannis acționează în forță pentru că este în panică. El a ales greșit și merge în continuare pe un drum greșit. De aceea toate analizele pe care le fac în ultima vreme converg către concluzia că va pierde, târându-și către eșec întreaga tabără. Excesele lui Iohannis mă împiedică, pentru moment, să fiu suficient de atent și de critic față de greșelile noii majorității. Și în situația mea sunt mulți alții. Încă o pierdere de viteză pentru PNL.
Un editorial de Sorin Roşca Stănescu
