Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria îi va trata pe refigiaţi ca pe puşcăriaşi

ungaria ue steag

Ungaria pregăteşte reducerea subvenţiilor pentru refugiaţi şi micşorarea drastică a spaţiului disponibil în centrele de primire, măsuri ce ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie, transmite Reuters.

Conform unui proiect legislativ făcut public luni, persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecţie internaţională, inclusiv azil, vor avea permisiunea de a rămâne într-un centru de primire pentru o perioadă de numai o lună, faţă de două luni în prezent. Spaţiul maxim disponibil în aceste centre ar trebui să fie identic cu cel stabilit pentru închisori. Totodată, guvernul va elimina unele dintre subvenţii, precum fondurile pentru educaţie destinate acestor persoane.

'Scopul principal este reducerea subsidiilor pentru solicitanţii de azil şi pentru cei care au primit protecţie internaţională', explică guvernul de la Budapesta, precizând că în acest fel este combătută migraţia economică. Anul trecut, numai 508 solicitanţi de azil au primit o formă de protecţie în Ungaria, printre care azil, conform datelor făcute publice de Biroul pentru Imigraţie. Comitetul Helsinki din Ungaria a criticat noile măsuri, precizând că acestea vor face imposibilă integrarea refugiaţilor în această ţară, împingându-i spre alte destinaţii. 'Reglementarea arată intenţia guvernului ungar: niciun ajutor pentru integrare din partea statului în Ungaria', a declarat Marta Pardavi, vicepreşedinte al Comitetului Helsinki. Ea a avertizat că, în aceste condiţii, migranţii care vor continua să vină în Ungaria nu se vor mai putea adresa decât organizaţiilor care ajută persoanele fără adăpost, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.