Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNPR - cipul implantat democrației din România

Spectacolul ofensivei liberale pentru ”revenirea la două tururi” s-a cam încheiat. Acum, că fumul s-a mai risipit, putem înțelege mai bine ce s-a întâmpat cu adevărat. Singurul rezultat notabil al înfruntării publice PSD-PNL pe tema modului de scrutin la primării este menținerea UNPR pe scena parlamentară și după 2017 încolo. Ceea ce, pentru mine, pare că a fost și obiectivul real al ”disputei” ușor neverosimile iscate la început de an, pe când partidele încă nu se dezmeticiseră după sarmalele și vinul de sărbători.

Am spus neverosimilă, pentru că era greu de înțeles de ce liberalii s-au trezit dintr-odată frustrați de alegerea într-un singur tur, pe care o agreaseră cu PSD la masa verde.

Am să explic ce cred eu că s-a întâmplat și mai ales care a fost finalitatea reală.

Așadar, UNPR se afla într-o situație extrem de dificilă după peripețiile toamnei lui 2015 (scandal de plagiat, moartea polițistului Gigină, incendiul Colectiv și căderea guvernului Ponta). Nimeni nu mai voia să se asocieze cu acest partid, până mai ieri curtat și de social-democrați și de liberali. Șansele de a se valida pe propriile picioare erau infime.

Singurul loc unde putea fi inserat UNPR, în mod natural, era PSD. Dar pesediștii înșiși nu mai erau deloc fericiți de o colaborare între ei și oamenii lui Gabriel Oprea. Nu doar problemele de imagine ale liderului și partidului au cântărit, ci și jocul la două capete pe care UNPR l-a făcut în vară între social-democrați și liberali (Iohannis).

Cum să-i convingi pe cei de la PSD să ia în remorcă și în 2016 partidul lui Gabriel Oprea? Foarte simplu. Fluturi un ”pericol mortal”, așa cum este votul în două tururi (de-a dreptul traumatizant pentru urmașii lui Adrian Năstase) și le arăți că singura scăpare e UNPR, partid care azi deține o pondere impresionantă în Parlament (circa 10%). Alături de PNL, UNPR putea schimba, chipurile, soarta alegerilor locale din 2016, prin revenirea la votul în două tururi. Târgul a fost simplu: UNPR primește 30 de locuri eligibile în viitorul Parlament (aproximativ 6% ca pondere) și rămân alături de PSD pe varianta cu un singur tur la primării.

De fapt, n-a fost un târg real, ci unul mimat. Liberalii au declanșat ”războiul” în bună înțelegere cu Dragnea pentru a-l ajuta pe șeful PSD să-și convingă colegii că UNPR, așa rău cum e, trebuie remorcat în viitorul Parlament.

Al cui este UNPR și de ce e așa important să aibă o pondere în orice Parlament? Ca să-l descriem mai bine, aș zice, metaforic, desigur, că UNPR este ”cipul” reglator care i se implantează democrației din România, ca să nu producă rezultate nedorite.

Democrația este departe de a fi perfectă, nu spun ceva nou. Fie și dacă se uită la ultimii 25 de ani de parlamentarism în România, unui observator atent nu i-ar putea scăpa cîteva efecte colaterale negative. Ascensiunea PRM, un partid extremist, comunist nostalgic, anti-occidental exact în perioada în care România fusese invitată să-și negocieze intrarea în Uniunea Europeană (anul 2000). Evenimentele din vara lui 2012, tot ”democratice”, nu-i așa?, care au aruncat o uriașă umbră de îndoială asupra României pe plan internațional. Ar mai putea fi date și alte exemple: ”marțea neagră”, guvernarea ”minoritară” Tăriceanu, asalturile repetate ale politicului asupra justiției, într-un joc, până la urmă și el democratic, de re-echilibrare a puterilor în stat.

Tradiția și anumite cutume nescrise pot juca acest rol reglator în democrațiile consolidate. Dar nu e cazul României. Și atunci, dincolo de ecuația reprezentării prin alegeri, sistemul plantează acest mecanism corectiv subtil, sub forma unui grup parlamentar care, în momente critice, poate juca un rol crucial.

Citiți mai departe pe PoliticScan.ro.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.