Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR: 'Este inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii orașului'

sigla partidului
USR sigla

Partidul Uniunea Salvați România trage un semnal de alarmă cu privire la rata mare de absenteism la alegerile locale parțiale, ce a permis partidelor tradiționale să își impună candidații, deși au fost votați de sub 10% din membrii comunităților.

Astfel, noii primari din Craiova sau Târgu Jiu, orașe importante din România, au fost aleși de 8,14% și respectiv 8,64% dintre cetățeni, ceea ce este inadmisibil. USR susține ferm schimbarea legii de organizare a alegerilor locale într-un singur tur și revenirea la două tururi de scrutin, astfel încât primarii să fie cu adevărat reprezentativi pentru localitățile pe care le administrează.

Partidul Uniunea Salvați România a avut șapte candidați la alegerile locale parțiale: Adrian Claudiu Prisnel (Craiova), Radu Samson (Roman), Gheorghe Haiduc (Bușteni), Emil Țărcan (Lupeni), Radu Miruță (Târgu Jiu), Cosmin Precup (Almaș, jud Arad), Daniel Filip (Covăsânț, jud Arad). Media generală obținută de candidații USR a fost de peste 10%, mai mare decât cea de la alegerile parlamentare din 2016, deși partidul Uniunea Salvați România nu dispune de resursele umane și financiare ale celorlalte partide.

Prezența la vot, la nivelul întregii țări, a fost doar 33,04%, ceea ce avantajează partidele tradiționale care dispun de mașinării și strategii pentru mobilizarea electoratului, fără să facă o campanie electorală activă, în stradă. De altfel, aceste alegeri locale parțiale s-au desfășurat într-o liniște absolută, fără să existe o campanie electorală care să atragă atenția asupra lipsei de transparență și corupției din administrațiile locale.

Alegerea primarilor într-un singur tur este doar unul din multiplele puncte problematice ale legislației electorale românești. De aceea, USR a depus o solicitare oficială încă de la mijlocul lunii mai pentru reînființarea Comisiei comune pentru elaborarea Codului Electoral care să actualizeze legislația în domeniu. Considerăm că este în interesul tuturor cetățenilor și democrației românești în general ca sistemul electoral sa fie dezbătut și ajustat într-un mod unitar și cu suficient timp în avans pentru a putea fi implementat corespunzător la următoarele alegeri, se anunţă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.