Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Valeriu Gheorghiță are măsuri ALTERNATIVE pentru a evita vaccinarea obligatorie: 'Avem și alte măsuri'

Facebook
Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, susține că România vrea să evite vaccinarea obligatorie, iar în acest sens țara noastră are două măsuri importante pe care trebuie să le aplice.

„În momentul de față nu au fost discuții în acest sens. Avem și alte măsuri pe care le putem aplica. În fond vorbim de a evita decese. Care sunt aceste măsuri? Cel puțin două importante: vaccinarea, care să fie cât mai extinsă la persoanele cu risc mare, dar și implementarea certificatului verde. Prin certificatul verde avem toată libertatea să participăm la activitățile reglementate în pandemie.

Valuri de îmbolnăviri vom avea atâta timp cât o să fie populație susceptibilă. Dar trecerea prin boală presupune mai multe consecințe”, a spus Valeriu Gheorghiță, la postul Digi24.

„Sigur că nu sunt măsuri populare, dar au ca scop protejarea comunității”, a conchis Gheorghiță.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.