stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Vești URIAȘE pentru BUGETARI: Voucherele de vacanță au fost APROBATE de Senat! Eugen Teodorovici, de la PSD, s-a OPUS

salariu

Senatul, în şedinţa plenului de luni, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 46/2017 referitoare la voucherele de vacanţă în forma adoptată de Guvern, astfel că autorităţile publice locale şi centrale vor acorda angajaţilor din sistemul public central sau local, pentru perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie sub formă de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.

Ordonanţa a fost criticată, în plen, de opoziţie şi de senatorul PSD, Eugen Teodorovici, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ipoteză interesantă! Cine ar putea fi viitorul președinte al României, pe modelul Macron în Franța

Conform OUG 46/2017, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, "acordă, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte (...) când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz".

Voucherele de vacanţă emise pe suport electronic pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate, fiind considerată contravenţie dacă voucherul este acceptat de la alte persoane decât titularul.

Citește și: Anunț important din partea Cabinetului Tudose! Pe ce a fost bătaie luni – mii de persoane au profitat de un program foarte căutat

Actul normativ prevede că sunt interzise comercializarea voucherelor, fapta de a da rest în bani la voucherul de vacanţă, diminuarea valorii nominale a acestora şi vânzarea de către agenţiile de turism la un preţ mai mare a aceluiaşi pachet de servicii achiziţionat cu vouchere de vacanţă, faţă de cel achitat cu alte mijloace de plată.

Senatorul PNL, Florin Cîţu, a subliniat că prin Ordonanţă se acordă vouchere de vacanţă într-un an în care au fost tăiate la rectificarea bugetară 10,6 miliarde de lei de la investiţii.

Citește și: Mare atenție! La cât a ajuns datoria externă a României

"PNL nu susţine această Ordonanţă, această măsură, tocmai pentru că nu îşi are rostul, în condiţiile în care deja, pentru unii, salariile în sectorul bugetar au crescut cu 50%", a spus Cîţu.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, senatorul PSD, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat dezacordul faţă de modalitatea de acordare a acestor vouchere de vacanţă.

Citește și: Răsturnare de situație la DIGI: Ce s-a întâmplat cu operatorul

"Mecanismul pe care îl propuneţi, acela de vouchere, este unul care nu se justifică. Se putea face foarte bine la nivelul unei instituţii publice decontarea în limita a 1.450 de lei a oricărei facturi venită din partea unui operator de turism, indiferent de locaţie, de numărul de stele sau margarete. Era mai simplu, fără să mai daţi bani pe vouchere (...) Angajaţii pot să intre din prima zi de lucru în concediu de odihnă, cum spune legea. Asta înseamnă că acea persoană, neavând voucher, nu va putea deconta o parte din servicii. (...) Ca Minister al Turismului trebuie să fiţi preocupaţi ca voucherele să fie cheltuite cât mai multe în timpul unui an. Faptul că un angajat la stat transferă copilului său un astfel de voucher pentru a-l utiliza acel copil nu înseamnă nimic. Persoana respectivă (n.r. titularul voucherului) poate să nu plece din motive de sănătate şi un astfel de voucher să rămână neutilizat (...) Sper ca până la final de an să gândiţi un sistem mult mai eficient", a afirmat Teodorovici.

Citește și: Decizia care îi va afecta pe toți clienții săi! Ce ÎNCHIDE Vodafone

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 46/2017 pentru modificarea şi completarea OUG 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată cu 70 de voturi "pentru" 12 "abţineri" şi 24 "împotrivă". Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor cu rol decizional în acest caz.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.