Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vechiul PDL sabotează noul PNL

Partidul Național Liberal, după fuziunea prin absorbție cu PDL, se anunța a fi marele partid de dreapta, capabil în sfârșit să se ia la trântă de la egal la egal cu PSD. Conform proverbului care spune că socoteala de acasă nu seamănă cu cea din târg, Marele PNL a descoperit destule probleme în implementarea fuziunii.

Animozitățile de la centru și din teritoriu, create și întreținute vreme de mai mulți ani, nu pot fi uitate de azi pe mâine, astfel că tema de a fi realizate birouri unice de conducere mai rău a separat apele în unele zone, decât să le amestece. Este cert însă că, o funcționare îndelungată cu un sistem de conducere bicefal rămâne, în final, în detrimentul liberalilor.

Dacă problemele interne erau previzibile și de înțeles, punerea paielor pe foc în mod public este o cu totul altă mâncare de pește. Așa ajungem și la atuul deținut de PSD și râvnit de liberali.

În tabăra social-democrată, membrii din eșalonul secund care pun la îndoială în mod public autoritatea conducerii, sunt imediat înlăturați. Așa s-a ajuns ca în PSD, nimeni să nu miște în front. Prin acest lucru nu trebuie să înțelegem că în PSD nu există animozități și rivalități, dar membrii social-democrați au înțeles că războaiele interne nu trebuie să afecteze imaginea exterioară a partidului. Nu este vorba aici de o cenzură sau de o lipsă de democrație în interiorul organizațiilor, ci de punerea interesului partidului mai presus de interesele individuale.

Și acum haideți să ne uităm un pic la PNL:

Cristina Trăilă, ajunsă în PNL în urma fuziunii cu democrat-liberalii, a ieșit la rampă săptămâna trecută, acuzându-l public pe Teodor Atanasiu de non-combat în fața PSD. Acum, să intrăm puțin în detaliile acestui conflict:

Teodor Atanasiu este un vechi membru PNL și cu toate acestea, unul dintre puținii lideri din teritoriu cu greutate, care să nu caute atenția publică cu orice preț, mizând în schimb pe promovarea tinerilor atât în plan local cât și național. Despre același Atanasiu mai știm că este fidel vechilor colegi liberali, fiind celebră înregistrarea cu el, dintr-o ședință de partid, în care anunța că se va lupta ca în urma fuziunii cu PDL, vechii liberali să rămână mai puternici. Aici apare și problema despre care vorbesc astăzi - VEZI AICI ÎNREGISTRĂRILE CARE AU CUTREMURAT PNL-ul.

În timp ce Atanasiu a făcut acele declarații în cadrul unei ședințe private, altcineva a avut interesul să facă publice cuvintele rostite de prim-vicepreședintele PNL. Mult mai recente față de acel episod au fost declarațiile Cristinei Trăilă, prin care îl acuza pe Atanasiu de blat cu social-democrații. Nu într-o ședință oficială sau informală de partid, ci public. Ori, acuzând un lider național al partidului de blat cu PSD, nu faci nimic altceva decât să obții un favor pentru social-democrați.

Motivul din spatele acelor declarații îl găsim în relația încă nesudată dintre Atanasiu și unii foști pedeliști. Dar, în vreme ce primul duce luptele la un nivel intern, ceilalți au interese din externalizarea conflictelor.

Iată cum vechiul slogan al PNL, „Prin noi înșine”, capătă valențe negative, acesta fiind interpretat de noii liberali chiar și în sensul de a ataca liderii partidului în scopuri personale.  Oamenii sunt, însă, trecători, iar aceste lovituri negative de imagine rămân să fie decontate de partid. În acest sens, PNL se află la răscruce de drumuri: Pornește pe calea războaielor interne pentru a eșua dramatic, asemeni PNȚCD, sau se regrupează și înțelege că aceste conflicte nu fac decât să-i ajute pe adversarii de pe scena politică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.