Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VESTE mare pentru toate firmele. Apare LEGEA PREVENȚIEI care elimină abuzurile controalelor statului

twitter.com
preventie

Firmele din Romania nu vor mai putea fi sanctionate automat de organe de control ale statului. Fir că este vorba de Agenția Națională de Administrare Fiscală(ANAF), de Inspectoratul Teritoral de Muncă (ITM) sau altă instituție de control a statului vor putea da sancțiuni doar dacă înainte acele societăți comerciale vor fi fost prevenite și îndrumate să își remedieze neregulile iar acestea nu se vor fi conformat intr-un termen stabilit, potrivit viitoarei Legi a prevenției - a informat, joi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat remis stiripesurse.ro. Guvernul a luat notă, în ședința de joi, de stadiul elaborării viitoarei Legi a prevenției.

Vezi și: Cristian Tudor Popescu are o altă VARIANTĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Coldea: De ce a fost EXECUTAT

Viitoarea lege a preventiei ar urma sa fie aprobata de Guvern pana pe 23 februarie 2017, insa pentru a intra in vigoare va mai fi nevoie de adoptarea in Parlament, promulgarea de catre presedintele Iohannis si publicarea in Monitorul Oficial. 

Potrivit MMACA, scopul Legii preventiei va fi prevenirea aplicarii automate a sanctiunilor pentru faptele care constituie contraventii, prin intocmirea unui plan de conformare, astfel incat sa fie acordat contribuabilului un termen in care va avea posibilitatea sa corecteze neregulile constatate si sa se conformeze dispozitiilor legale. 

"Aceasta lege va obliga autoritatile cu atributii de control sa procedeze, in primul rand, la educarea si perfectionarea antreprenorilor, precum si la prevenirea greselilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sanctionat, daca inainte nu a fost indrumat si prevenit" -subliniaza Ministerul pentru Mediul de Afaceri. 

Conform sursei citate, mecanismul de functionare a preventiei va fi urmatorul:

  • Agentul constatator nu va putea aplica sanctiunea contraventionala la prima constatare a unei fapte care constituie contraventie;
  • Acesta va incheia un proces-verbal de constatare a neregulilor si va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum si termenul de conformare pentru fiecare fapta;
  • Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucratoare;
  • Dupa expirarea termenului de conformare, organul de control are dreptul sa reia controlul;
  • In situatia in care se constata ca nu au fost respectate obligatiile stabilite in planul de conformare, in termenul acordat, organul de control aplica sanctiunile prevazute de actele normative;
  • Contribuabilul beneficiaza de masurile de preventie o singura data pentru fiecare fapta care constituie contraventie, intr-un termen de 5 ani.

Citeşte şi: SCENARIU INCREDIBIL al lui Ion Cristoiu: Ce ar fi pus la cale Florian Coldea și Sebastian Ghiță

Legea prevenției ar urma sa se aplice pentru sanctiunile prevazute de urmatoarele reglementari:

  • Codul fiscal,
  • Codul de procedura fiscala,
  • Legea securitatii si sanatatii in munca,
  • Codul muncii,
  • Legea privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca,
  • Legea contabilitatii,
  • Legea dialogului social, Legea privind infiintarea si dezvoltarea IMM-urilor,
  • Legea privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri,
  • Legea privind ucenicia la locul de munca,
  • Hotararea de Guvern privind registrul general de evidenta a salariatilor.

Aceste domenii vor fi completate in cadrul procesului interministerial de consultare cu noi acte normative pentru care Legea preventiei va putea fi aplicata.

In schimb, vor fi prevazute exceptii de la aplicarea legii preventiei in cazurile in care:

  • Exista un pericol pentru constatarea situatiei fiscale;
  • Exista un pericol grav si iminent de accidentare pentru salariati;
  • Se utilizeaza munca nedeclarata sau a minorilor.

"Legea preventiei nu se aplica, de exemplu, pentru sanctiunile prevazute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, sanctiunea fiind amenda de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoana identificata. In acest caz nu va fi admis sistemul preventiei deoarece s-ar ajunge la incurajarea muncii nedeclarate, prin nesanctionarea acestei fapte" - se mai subliniază în comunicatul de la minister.

Citește și: Cum a ajuns România colonia Europei. SEMNAL DE ALARMĂ

"Componenta de preventie trebuie sa prevaleze mai ales atunci cand ne referim la mediul de afaceri iar o masura de preventie inaintea unei masuri punitive inseamna timp pretios oferit intreprinzatorului  pentru a se conforma", a spus ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Florin Jianu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.