Premium
„Revoluția fiscală ”a premierului Tudose și a PSD poate fi văzută sub diferite aspecte. Ca un efort al PSD de a distrage atenția de la modificările legilor Justiției. Ca o manevră de aduce mai mulți bani la bugetul central și de a lăsa mai puțini bani la bugetele locale. Ca o decizie confuză pur și simplu. Dar astăzi vom vorbi despre un aspect mai puțin discutat. Anume că măsura pare să scadă contribuția la pilonul al doilea de pensii.
Scăzând această contribuție, statul atacă puțina protecție pe care multe familii o au pentru viitor. Bugetul pensiilor de stat este deja pe deficit de mai mulți ani.
Ce putem face, deci, să ținem în viață bugetul pensiilor? Răspunsul este că depindem în bună măsură de trendurile demografice. Nu doar de sporul natural ci și de migrație.
Diaspora. România are peste hotare aproximativ trei milioane de oameni, majoritatea la vârsta la care pot lucra. Aduși înapoi aceștia pot contribui la economie. Problema este că experiența ne arată că diaspora nu se grăbește să se întoarcă acasă. Am văzut un mic trend de întoarcere în mijlocul crizei. Rămași fără locuri de muncă, românii au venit înapoi unde măcar aveau familie și poate o bucată de pământ. Dar când Europa (deci inclusiv România) are creștere economică, cei care au învățat drumul Vestului preferă să lucreze acolo.
Imigranți. Este foarte posibil ca înainte să primim înapoi fii rătăcitori să primim imigranți din străinătate, fie refugiați din Orientul Mijlociu fie migranți economici din diverse locuri (aici aș include spațiu ex-sovietic). Nouă ni se pare că România este o țară rămasă în urmă. Dar pentru alții, România poate fi Occidentul.
Însă atât diaspora cât și imigranții s-ar putea să nu vină niciodată. Mai ales dacă aderăm la spațiul Schengen, de ce s-ar opri cineva în România când, cu aceleași riscuri, poate lucra la negru în Germania? Este aici o posibilă capcană a subdezvoltării. Forța de muncă nu va dori să vină în România până nu se mai dezvoltă economia, dar economia s-ar putea bloca în lipsa forței de muncă.
Există însă și categorii care se află deja în România, care nu vor (sau nu știu sau nu pot) să emigreze și care ar putea fi cheia tranziției la o economie atractivă care să acopere cheltuielile cu pensiile și, în general, cheltuielile statului. Este vorba de populația rurală și cea romă.
Deși ruralul reprezintă jumătate din populația țării, foarte puține locuri de muncă cu înaltă productivitate se pot găsi acolo. Până la un punct putem dezvolta agricultura. Dar, pur și simplu, România are prea multă populație și prea mult teren în zona rurală. Iar la export supraproducția noastră concurează cu țări care au costuri cu munca mult mai mici sau o mecanizare mult mai înaltă. De aceea trebuie să aducem în rural inclusiv industrie sau servicii cu valoare adăugată crescută.
În privința romilor, numărul acestora se ridică, după unele măsurători, la câteva milioane. Vorbim de cei percepuți ca romi (heteroidentificare), deci de cei care sunt discriminați în mod real, nu de cei ce se simt romi în sufletul lor. Majoritatea sunt tineri, având o piramidă a vârstelor care chiar seamănă cu o piramidă. În graficul de mai jos stânga reprezintă piramida vârstelor pentru populația ne-romă unde observă, clar efectul de îmbătrânire. Partea dreaptă reprezintă populația romă, mult mai tânără. (Graficul arată procente din totalul celor două populații).
Unii locuiesc în rural (având astfel problemele ambelor categorii), alții în urban. Este nevoie, dacă vrem să menținem un sistem de pensii viabil și o economie stabilă ca aceștia să fie integrați întâi în învățământ (fără să li se spună de mici că își vor rata viața), apoi în câmpul muncii.
Soluțiile pentru a rezista problemelor demografice ale României sunt aici. Trebuie doar să dorim să le punem în aplicare.
