Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victorie dramatică pentru Real Madrid în Supercupa Europei:A învins-o în prelungiri pe Sevilla/VIDEO

Real Madrid a reuşit să câştige primul trofeu major al noului sezon. Madrilenii au pus mâna pe Supercupa Europei după ce au învins cu 3-2 pe FC Sevilla după prelungiri. Carvajal a marcat golul victoriei pentru deţinătoarea Ligii Campionilor în minutul 119.

Madrilenii au deschis scorul prin Marco Asensio, dar andaluzii au egalat prin Franco Vazquez şi la pauză a fost egal, 1-1. Pe final de meci, ucraineanul Konoplyanka a transformat un penalty şi se părea că trofeul va ajunge la Sevilla. Nu a fost aşa. Sergio Ramos a egalat la ultima fază şi s-a intrat în prelungiri. Cristiano Ronaldo nu a jucat în acest meci din cauza accidentării suferite în finala EURO 2016.

În prima repriză a prelungirilor, Sergio Ramos a făcut dubla, dar arbitrul a anulat golul pentru un presupus fault în atac. Victoria a venit în minutul 119 după golul lui Carvajal.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.