Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a obţinut o victorie în instanţă. Constantinescu poate reveni pe scaunul CJ Constanţa şi poate să comunice cu subalternii săi. Nu însă şi cu cei care au fost martori sau experţi în procesul în care Constantinescu este cercetat sub control judiciar şi nici cu personalul Centrului Militar Zonal, cu care se află în litigiu.
Evident, perimisiunea de a comunica era esenţială pentru a putea să-şi exercite funcţia. Chiar dacă magistraţii nu au admis în totalitate contestaţia depusă de şeful CJ Constanţa şi i-au ridicat doar o parte dintre restricţiile impuse de controlul judiciar, decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă, informează Antena 3.
Constantinescu este acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa pentru reparaţiile necesare la sediu şi a reziliat contractele pentru utilităţi şi pază.
Nicuşor Constantinescu este cercetat sub control judiciar şi într-un alt dosar, în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.
Victorie în justiție: baronul Nicușor Constantinescu revine la butoane
Explorează subiectul
Articole Similare

439
Ironii și comentarii la propunerea de a obliga studenții să aibă două masterate pentru a putea preda la gimnaziu sau liceu: 'Universitarii au nevoie de bani'
439

695
Dezinfectanții de mâini, folosiți obsesiv în pandemie, sunt cancerigeni: UE anunță măsuri
695

518
Sumă impresionantă plătită pentru o oră de înot cu David Popovici. De la cât a pornit licitația
518

1.875
Un gigant din industria fast food, cu prezență masivă în România, închide 68 de restaurante
1.875

1.243
Anca Alexandrescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei: "Nicușor Dan, sper să mă votezi pe mine, nu pe altcineva, sunt cea mai bună variantă"
1.243

1.388
WhatsApp introduce o funcție așteptată de toți utilizatorii: Aplicația urmează să se schimbe complet
1.388

1.637
Ionuț Moșteanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu, care i-a cerut demisia: "România nu are nevoie de lecții de patriotism de la cei aflați în subordinea Kremlinului"
1.637

1.570
Decizie în premieră a CNA: A sancționat pentru prima dată un conținut difuzat exclusiv online. Gândul Media, somație după un interviu cu Călin Georgescu / VIDEO
1.570

458
Fără retrageri și atacuri în campania pentru Primăria Capitalei: Ce au decis partidele în coaliţie (Ciprian Ciucu)
458

2.530
Profețiile lui Nostradamus pentru 2025 par să se împlinească una câte una - urmează o mare molimă și o catastrofă cosmică?
2.530

2.142
Ies la iveală date din raportul INSEMEX cu privire la explozia de la blocul din Capitală - Jurnalistul Ciprian Cherciu: "Vina se îndreaptă acum către Distrigaz"
2.142

1.910
Fifor explică de ce PSD a plecat din ședința coaliției: Bolojan nu înțelege regulile democrației
1.910

1.465
Breaking | Conducerea Salrom, demisă. Miruță anunță schimbări și acțiuni în instanță
1.465
Comentează