Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Avion cu oficiali ai Frontex, prăbuşit la scurt timp după decolare/ UPDATE

breaking news

Un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se crede că se aflau oficiali ai agenţiei europene de control al frontierelor Frontex s-a prăbuşit luni la scurt timp după decolarea din Malta, cel puţin cinci persoane pierzându-şi viaţa, transmite Reuters, citând surse aeroportuare şi martori ai accidentului.

Potrivit surselor aeroportuare, cinci victime sunt cetăţeni francezi, dar nu se ştie dacă aceştia erau civili sau militari.

UPDATE: Frontex a dezmințit că ocupanții avionului ar fi angajații săi.

Vezi și: VIDEO Revolta ia amploarea în PMP: Ne-au vândut ca pe capre! Parcă erau prostituate

Vezi și: Un senator publică LISTA PENALILOR din propriul său partid

Accidentul aviatic a avut loc în jurul orei locale 05.30 GMT, în timp ce aparatul se îndrepta spre Misrata, în Libia, afirmă surse oficiale. 

Echipele de salvare caută supravieţuitori. 

Avionul, un turbopropulsor Metroliner cu două motoare, poate transporta în jur de 10 persoane. 

Potrivit cotidianului The Times of Malta, aparatul fusese închiriat din Luxemburg pentru a fi utilizat de oficiali ai Frontex. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.