Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ropote de aplauze pentru Emil Constantinescu și Traian Băsescu în Senat: Călin Popescu Tăriceanu i-a ridicat în picioare pe senatori

basescu iliescu constantinescu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a solicitat, marţi, senatorilor să îi aplaude în picioare pe foştii preşedinţi ai României care şi-au adus contribuţia la semnarea şi consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA.

"România era atunci într-o zonă gri din care Parteneriatul strategic cu SUA a avut menirea să o scoată şi să o repună definitiv în concernul naţiunilor democratice şi libere pentru ca apoi să îşi poată permite atingerea celui de-al doilea obiectiv strategic: aderarea la Uniunea Europeană, iar meritul incontestabil al acestei realizări îi revine preşedintelui Emil Constantinescu. Apoi nu trebuie uitaţi şi cei care, din fericire, sunt încă printre noi şi au avut rolul şi contribuţia lor în luarea acestei decizii majore pentru prezentul nostru şi pentru viitor - Victor Ciorbea, prim ministru la acea dată, Petre Roman - preşedinte al Senatului şi ministru de Externe, Adrian Severin - ministru de Externe şi Victor Babiuc - ministru al Apărării şi fără îndoială această listă nu este completă. Vreau de asemenea să îi aplaudăm împreună pentru deciziile luate atunci pe preşedintele României Ion Iliescu şi pe premierul Adrian Năstase care după atacurile abominabile din 11 septembrie 2001 au răspuns chemării partenerului american şi România s-a alăturat coaliţiei multinaţionale de luptă împotriva terorismului în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Doresc să îl aplaudăm pe Traian Băsescu, colegul nostru senator, preşedintele care a consolidat acest parteneriat pentru Mileniul III", a spus Tăriceanu în plenul Senatului.

Citește și: Un fost ofițer SRI detoneză BOMBA! Unde acționează firmele acoperite ale Serviciului – ce SCOP SUPREM avea Statul Paralel al lui Coldea

Senatorii au vizionat şi un film cu imagini de arhivă de la vizita din 1997 a preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti, scrie agerpres.ro.

Senatul dezbate marţi o declaraţie pentru marcarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu SUA, în prezenţa foştilor preşedinţi, Emil Constantinescu, în calitate de invitat, şi Traian Băsescu, în prezent senator.

Citește și: După călătoriile studenților, CFR vine cu o nouă GRATUITATE!

După prezentarea şi citirea textului declaraţiei de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, foştii şefi de stat Constantinescu şi Băsescu şi liderii grupurilor parlamentare vor lua cuvântul în plenul Senatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.