Premium
La fiecare 5-10 ani se încearcă în românia fondarea unui curent conservator solid. De fiecare dată proiectul este un eșec. Nu pentru că nu există conservatorism în România. Dar acesta este asociat mai degrabă cu PSD, moștenitorul de drept al patriotismului ceaușist. Conservatorii de dreapta încearcă de obicei să reformeze societatea. Să ia religiozitatea populară ortodoxă și să o re-așeze pe tiparele pe care le-au citit ei în cărți scrise de protestanți. Faptul că BOR nu are o dimensiune politică pe care să construiești o creștin-democrație face viața conservatorului român cu atât mai grea. Faptul că bazinul electoral al dreptei este (era?) urban, din nou, le complică viața.
Citiți și: Revolta municipiilor sau cum a devenit PNL un partid rural
Astfel, avem în România o masă conservatoare care își manifestă conservatorismul în sfera privată și nu simte nevoia unei mișcări politice. ȘI o elită intelectuală conservatoare care nu are nici o priză la mase.
Există o excepție la această stare și anume Coaliția pentru Familie. Ei sunt cei ce au strâns trei milioane de semnături pentru modificarea Constituției, cei care au fost certați de președintele Iohannis.
Citiți și: Iohannis a deschis Cutia Pandorei
Această coaliție are patru caracteristici care îi oferă un viitor în politică.
Este organizată și are contact cu masele. Nu este vorba doar de milioanele de semnături strânse. Ci și de faptul că poate să aducă 50 de călugărițe la Parlament, care vor scanda mai coerent și vor sta în picioare mai multe ore decât, spre exemplu, un grup de sindicaliști.
Este „deschisă”. Nu vorbesc aici că ar sta la discuții cu cei 23 de troțkisti din București care beau băuturi nejustificat de scumpe în locații dubioase. Dar CpF estre trans-confesională. Nu doar că include reprezentanți ai cultelor protestante, ci și unele argumente / forme de expresie par a fi de inspirație (neo)protestantă.
Este persistentă. Ideea de nou în politică este greșit înțeleasă. Pe măsură ce clasa politică se uzează, ea nu este înlocuită cu tineri ieșiți din spuma mării ci cu oameni care au un trecut utilizabil. MRU nu a fost nou, Nicușor Dan nu a fost nou, Cioloș nu este nou, Iohannis nu a fost nou. Există un fel de ucenicie în interesul perceput al publicului. Iar CpF indiferent dacă știe sau dacă vrea, face această ucenicie.
Este competentă politic. Asta se vede în modul în care a navigat până acuma, evitând să ostilizeze populația și politicienii mai mult decât era cazul. Ca să nu vorbim de vechile negocieri cu politicieni PDL.
Majoritatea partidelor politice românești nu au simultan toate aceste calități.
Dorind să modifice Constituția, Coaliția pentru Familie este, prin definiție, o organizație cu scop politic. O tranziție spre politica electorală pune niște probleme delicate pentru politica românească.
Un conservatorism de inspirație religioasă nu va reprezenta conservatorismul politic românesc ci îl va crea (deștepta, dacă preferați). Adică, masele de conservatori români nu aveau până acum mari suferințe că defilează gheii pe stradă (vorbesc de marșul diversității). Asta explică faptul că Noua Dreaptă a rămas mereu ultra-marginală.
Dacă CpFsau ceva care vine din acest mediu va avea succes, populația ar putea începe să fie cu adevărat preocupată de subiect, să se simtă vexată de gheii ăia de la București și să vrea să iasă în stradă la niște contra-manifestații mai serioase. Potențial, mai violente. În orice caz, însă, am avea un curent de gândire în plus în supa deja confuză a orientărilor românești.
O altă problemă este că progresiștii din România nu sunt toți pregătiți să facă față unei dezbateri intelectuale. Am avut ocazia să dezbat despre referendum cu unul din reprezentanții CpF. Omul avea una dintre cele mai subtile înțelegeri ale democrației reprezentative pe care le-am văzut. Genul de înțelegere pe care îl ai, de exemplu, când desfaci un calculator ca să îl reasamblezi.
CpF exploatează contradicțiile inevitabile în democrația modernă întorcând democrația reprezentativă în contra democrației liberale. Nu toți progresiștii știu că democrația modernă are aceste contradicții. Poți sa iei zece la școală fără să știi de aceste contradicții, poți primi finanțări fără să știi de contradicții, poți epata sexul opus la o întâlnire politică fără să știi de aceste contradicții. Întâlnirea dintre progresistul care crede că anumite lucruri se înțeleg de la sine și e destul să le scrii pe o pancartă și conservatorul care a învățat că poate contesta acele lucruri la vot va fi interesantă.
