Premium
Începând cu 1987, spre sfârșitul fiecărui an The Economist publică un număr de revistă care înglobează predicții pentru anul următor. Citită în noiembrie trecut, a treizecea ediție – The World in 2016 – mi s-a părut foarte interesantă. Azi, mi se pare și amuzantă.
Dacă nu mă înșel, Donald Trump este numit doar în două rânduri. Prima oară, alături de Marine Le Pen (“One strand of populism is the xenophobic right-wing sort.”) în ”A liberal’s lament”, text semnat de Zanny Minton Beddoes, Redactor-șef al revistei. A doua oară, de John Prideaux (redactor al revistei pentru SUA) în ”Last lap for Obama presidency”.
Șeful biroului din Washington, David Rennie, semnează o “predicție” intitulată ”Slugging the way to the White House”. Potrivit autorului, republicanii vor alege un candidat de tip Marco Rubio, ușor de acceptat de ”big donors and party power-brokers”.
Încercând să ne prevină în legătură cu noua volatilitate în care trăim (aplicabilă și revistei al cărei redactor este), Daniel Franklin își începe ”predicția” cu una din zicerile memorabile ale lui Yogi Berra – ”The future ain’t what it used to be”.
Gândindu-mă la David Rennie (și nu doar la el), aș spune că nici ghicitoarele profesioniste nu mai sunt ce au fost cândva. Schimbările de paradigmă iau prin surprindere chiar și pe cei care știu mereu totul. Căci nici totul nu mai e ce a fost cândva.
Lumea se fărâmițează pentru a avea din ce să fie reclădită. Între timp, apar oferte de lucru: “Căutăm arhitecți”, “Angajăm zidari”, “Reciclăm profeți”.
***
Text preluat cu permisiune de pe blogul autorului
