Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viiturile au făcut prăpăd în Constanţa

inundatii

Un număr de 23 de persoane au fost salvate de pompieri din circa 20 de autoturisme inundate, în noaptea de luni spre marţi, pe DJ 226 ce leagă localităţile Corbu şi Năvodari, din cauza viiturii formate în urma ploii torenţiale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, printre oamenii blocaţi în maşinile inundate se afla şi un copil de aproape 2 ani.

'În cursul nopţii trecute, pompierii constănţeni au mai reuşit să salveze încă două persoane, una surprinsă de viitură, fiind recuperată cu accesoriile din dotare, iar cealaltă, după efectuarea căutărilor, a fost găsită izolată într-un spaţiu de adăpostire de pe o plajă din localitatea Corbu", se arată într-un comunicat remis marţi, de ISU Dobrogea.

Toate persoanele salvate au fost asistate din punct de vedere medical de către cadrele specializate de pe ambulanţele sosite la faţa locului.

Conform ISU, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice produse au intervenit 35 de subofiţeri şi doi ofiţeri ai ISU Constanţa, cu opt autospeciale, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD, patru motopompe şi o barcă pneumatică.

De asemenea, viitura a inundat curţile şi mai multe case din Corbu.

Potrivit primarului comunei Corbu, Marian Gălbinaşu, peste 20 de persoane au fost evacuate din case, fiind cazate la centrul pentru tineri din localitate.

Viitura puternică a făcut, potrivit lui Gălbinaşu, ca o maşină să rămână într-un copac, iar un alt autoturism să fie împins şi blocat sub terasamentul căii ferate.

Prefectul judeţului Constanţa, Ion Constantin, a spus că urmează să se facă o evaluare a pagubelor materiale produse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.