Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viktor Orban anunţă că locul Muntenegrului este în Uniunea Europeană

Viktor Orban

Locul Muntenegrului este în Uniunea Europeană, iar motivele pentru care această ţară nu este nici măcar în anticamera UE ţin strict de problemele interne ale blocului comunitar, a spus vineri premierul ungar Viktor Orban, citat de MTI. "Dacă nu am fi legaţi de mâini şi de picioare şi ţinuţi în loc de problemele din interiorul UE, Muntenegrul ar trebui să fie în anticameră sau chiar cu un singur pas în afara statutului de membru în toată regula al Uniunii", a declarat Orban la finalul întrevederii cu omologul său de la Podgoriţa, Dusko Markovici.

Premierul Ungariei s-a referit şi la aderarea la NATO a fostei republici iugoslave, precizând că doar patru ţări mai au de ratificat protocolul de aderare, acesta fiind pasul care desparte Muntenegru de statutul de membru al Alianţei. NATO a invitat Muntenegru să se alăture Alianţei în decembrie 2015, se arată pe site-ul forului internaţional. Protocolul de aderare a fost semnat în mai 2016, conform Agerpres. Ţara poate deveni membru cu drepturi depline al Alianţei doar după ce toate cele 28 de state membre ratifică protocolul. Mai au de îndeplinit această procedură Canada, Spania, SUA şi Olanda.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.