Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin îl AVERTIZEAZĂ pe Donald Trump: SCENARIUL NEGRU ce se pune la cale în SUA

whatdoesitmean.com
trump putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat marţi ceea ce a numit încercările de a delegitimiza victoria electorală 'convingătoare' a lui Donald Trump prin relatări despre presupuse întâlniri ale acestuia cu 'prostituate' la un hotel din Moscova, în opinia liderului de la Kremlin astfel de relatări fiind emblematice pentru 'nivelul considerabil al degradării elitei politice în Occident, inclusiv în Statele Unite', relatează agenţia EFE.

'Am impresia că, după modelul încercat la Kiev, sunt dispuşi să pună la cale un 'Maidan' la Washington pentru a nu-l lăsa pe Trump să fie învestit' ca preşedinte, a spus Putin la o conferinţă de presă desfăşurată la Moscova, aluzie la revolta din Ucraina ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici, scrie agerpres.ro.

Citește și: John Kerry a vizitat locul în care a UCIS un om: A primit și o MEDALIE / FOTO

Liderul de la Kremlin a subliniat că în SUA continuă 'lupta politică agresivă', deşi alegerile prezidenţiale s-au încheiat cu 'victoria convingătoare' a lui Trump. 'Din punctul meu de vedere, această luptă are mai multe obiective, probabil mai multe decât bănuim, dar unele sunt evidente. Primul este să conteste legitimitatea preşedintelui ales al SUA', a indicat Putin.

În opinia sa, al doilea obiectiv urmărit de adversarii lui Donald Trump este 'să-l lege de mâini şi de picioare pe preşedintele ales pentru ca el să nu-şi poată îndeplini promisiunile făcute poporului nord-american în timpul campaniei electorale, atât cele de politică internă cât şi cele care privesc scena internaţională'.

Citește și: Apar noi detalii despre JEFUIREA lui Kim Kardashian: Viața bate filmul

Putin a amintit că atunci când Trump a fost la Moscova, cu ani în urmă, el a vizitat Rusia în calitate de om de afaceri, nu de politician, liderul de la Kremlin susţinând că autorităţile ruse nu ştiau atunci de eventualele 'ambiţii politice' ale celui care va fi învestit săptămâna aceasta ca preşedinte al SUA.

'Era un simplu om de afaceri. Chiar dacă era în acelaşi timp unul dintre cei mai bogaţi din SUA. Crede cineva că serviciile secrete (ruse) aleargă după fiecare miliardar nord-american? Evident că nu', a continuat Putin.

Citește și: Semne de intrebare legate de vizita lui Liviu Dragnea in SUA la inaugurarea lui Trump: cum a primit viza si daca participarea e gratuita sau contra-cost

El a făcut astfel referire la scandalul izbucnit săptămâna trecută în Statele Unite după ce presa a publicat note dintr-un document elaborat de un fost agent secret britanic în care se regăsesc informaţii potenţial compromiţătoare despre viitorul preşedinte al SUA, inclusiv aventuri cu prostituate la Moscova, precum şi detalii despre presupuse legături ale anturajului său cu Rusia, informaţii calificate de Trump drept 'ştiri false' prin care adversarii săi politici încearcă să-l compromită cu ajutorul celor care îi sunt ostili în serviciile secrete şi presă.

Vorbind precis despre detaliul cu 'prostituatele', Putin a amintit că Trump 'a organizat de-a lungul multor ani concursuri de frumuseţe'. 'A fost în preajma celor mai frumoase femei. Îmi vine greu să-mi imaginez că el ar fi putut veni într-un hotel pentru a se întâlni cu fete de-ale noastre de o moralitate îndoielnică. Fără nicio îndoială că ele sunt cele mai bune din lume, dar mă îndoiesc că Trump s-ar implica în aşa ceva', a explicat liderul de la Kremlin.

Citește și: SCENE HALUCINANTE Un nou SCANDAL SEXUAL în învățământ: O profesoară MĂRITATĂ a fost PRINSĂ ÎN PAT cu eleva sa de către tatăl fetei / FOTO

Vladimir Putin a caracterizat prostituţia drept un 'fenomen social lamentabil', dar a estimat totodată că cei care aruncă acuzaţii false şi le folosesc în lupta politică 'sunt mai josnici decât prostituatele şi nu au nicio limită morală'.

În opinia liderului de la Kremlin, această situaţie cu care se confruntă Trump ilustrează 'nivelul considerabil al degradării elitei politice în Occident, inclusiv în Statele Unite', Putin acuzându-l pe preşedintele SUA încă în funcţie, Barack Obama, că nu ştie să piardă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.