Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volkswagen opreşte producţia la doua fabrici din Germania

Volkswagen

Volkswagen a suspendat producţia la principala sa fabrică de cutii de viteze deoarece compania auto se confruntă cu reducerea cererii şi efectele problemelor tehnice de la o altă uzină din Germania, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cel mai mare producător auto din Europa va opri producţia în unele părţi ale fabricii sale din Kassel în 1, 5 şi 8 februarie, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al VW, confirmând un raport apărut în publicaţia regională Hessische Niedersaechsische Allgemeine.

Producţia la Kassel, unde Volkswagen fabrică anual peste patru milioane de cutii de viteze şi caroserii pentru modelul Passat saloon, a fost deja suspendată vineri, fiind afectaţi 400 de angajaţi, a explicat purtătorul de cuvânt.

Producţia fabricii din Kassel este afectată de încetinirea cererii pentru componente şi problemele tehnice de la instalaţia de ştanţare, de la uzina VW din Emden, unde este asamblat modelul Passat, a adăugat oficialul companiei germane.

Şi producţia la Emden a fost suspendată vineri şi ar putea fi oprită şi luni, a anunţat purtătorul de cuvânt, fără a oferi detalii suplimentare.

Fabricile din Kassel şi Emden au 16.000 şi, respectiv, 9.600 de angajaţi.

Cel mai mare producător auto european face deja obiectul unor investigaţii în mai multe ţări după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Costurile totale cu care se confruntă VW din cauza scandalului emisiilor sunt estimate undeva între 30 şi 65 de miliarde de euro, iar analiştii avertizează că grupul ar putea fi nevoit să vândă unele operaţiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.