Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volodimir Zelenski, umilit în Parlamentul Austriei. Deputaţii de extremă dreapta au ieşit din sală în momentul în care și-a început discursul / VIDEO

zelenski

Deputaţii Partidul Libertăţii din Austria, de extremă dreapta şi cu orientare pro-Rusia, au părăsit joi camera inferioară a parlamentului austriac în timpul discursului preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, protestând pentru că acest demers ar încălca neutralitatea Austriei, relateză Reuters.

Partidul Libertăţii (FPOe) avertizase cu câteva zile în urmă că va organiza o formă de protest faţă de discursul lui Zelenski. Parlamentarii săi au asistat la începutul discursului preşedintelui ucrainean şi apoi au ieşit din sală.

Ei au lăsat pe pupitrele lor pancarte cu logo-ul partidului pe care scria "Loc pentru neutralitate" sau "Loc pentru libertate".

"Este trist că FPOe este singurul partid din parlament care ia în serios neutralitatea noastră permanentă, apărând astfel pacea", afirmase marţi liderul FPOe, Herbert Kickl, într-un comunicat.

Zelenski s-a adresat parlamentarilor austrieci prin intermediul unei legături video, mulţumind Vienei pentru ajutorul umanitar şi pentru asistenţa acordată în proiecte precum curăţarea terenurilor de mine antipersonal.

Austria susţine că neutralitatea sa o împiedică să se implice militar în conflict şi, deşi susţine Ucraina din punct de vedere politic, nu poate trimite ţării arme în lupta sa împotriva invaziei ruseşti.

Dintre cele cinci partide din parlamentul austriac, FPOe are al treilea cel mai mare număr de locuri în camera inferioară. În prezent, are un uşor avans în sondajele de opinie faţă de social-democraţii din opoziţie şi faţă de conservatorii cancelarului Karl Nehammer, care guvernează în coaliţie cu Verzii de stânga.

Actualul parlament de la Viena are mandat până în toamna anului viitor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.