Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zgonea, către PNL: 'Lăsăm oameni să moară în chinuri?'

zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), spune că legea privind prevenția în sănătate, arată că PNL nu se gândește la "omul de rând" și a oferit exemplul mamei sale care și-a făcut analize dar a descoperit cancerul prea târziu.

"PNL a inițiat un proiect de lege care poate obliga pacienții de cancer să își plătească tratamentul dacă nu participă la programe de prevenție. Asta înseamnă că un bătrân aflat în vârf de munte, pentru care mersul la medic reprezintă o adevărată aventură, în cazul în care are cancer, trebuie să își plătească tratamentul. Pentru că nu a ajuns să își facă controalele de prevenție. Și pentru că PNL se gândește doar la cei bogați, nu și la omul de rând, care poate nu își permite să plătească medicamentele. Cu acești oameni ce facem? Îi lăsăm să moară în chinuri pentru că nu au ajuns la controalele de prevenție? Oricum, vă spun din proprie experință, mama mea și-a făcut analizele din 6 în 6 luni, dar cancerul a fost descoperit doar când era deja prea târziu ca să poată fi salvată", a scris Valeriu Zgonea pe pagina sa de Facebook.

Subiectul aici: Refuzi depistarea bolii, pierzi tratamentul gratuit - proiect de lege in Parlament

 

 

PNL a inițiat un proiect de lege care poate obliga pacienții de cancer să își plătească tratamentul dacă nu participă la...

Posted by Valeriu Zgonea on 6 Februarie 2016

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.