Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită astăzi, în Capitală

steag drapel tricolor

Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni, în Piaţa Tricolorului, din faţa Cercului Militar, o ceremonie publică de înălţare a Drapelului Naţional al României, în cadrul căreia drapelul va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg, scrie AGERPRES.

 

Acţiunea va avea loc începând cu ora 9,30, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, militari, răniţi şi urmaşii personalului armatei decedat în acţiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Drapelul va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului Naţional interpretat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, între orele 9,00 şi 11,00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, între str. Dem. I. Dobrescu şi bd. Regina Elisabeta, precum şi pe str. Constantin Mille, între orele 6,00 - 11,00.

Pe durata intonării imnului de stat, circulaţia rutieră va fi oprită şi pe bd. Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi str. Ion Brezoianu.

Totodată, militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autorităţile publice locale.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr.96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Citeşte şi: Bărbat de 46 de ani, accidentat mortal pe o trecere de pietoni pe bulevardul Barbu Văcărescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.