Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Internaţională a Iei, sărbătorită în lume prin concerte, expoziţii şi prezentări de modă

ia ie fetite

O serie de expoziţii, prezentări de modă, concerte, dansuri sau conferinţe vor fi organizate de reprezentanţele din străinătate ale Institutului Cultural Român la Chişinău, Budapesta, Roma, Beijing şi Institutul 'Eudoxiu Hurmuzachi' cu ocazia marcării, la 24 iunie, a Zilei Internaţionale a Iei, scrie AGERPRES.

 

* La sediul Ambasadei României de la Paris, Ziua Internaţională a Iei este sărbătorită vineri printr-un recital susţinut de interpreta Victoria Mahu Choffel, din Republica Moldova, acompaniată de artistul francez multi-instrumentist Christopher Peyrafort.

Evenimentul este organizat de Institutul 'Eudoxiu Hurmuzachi' pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ambasada României în Franţa şi Ambasada Republicii Moldova în Franţa şi are drept scop promovarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale româneşti prin intermediul unor momente artistice şi se adresează atât românilor din Republica Moldova şi din ţară stabiliţi în Franţa, cât şi francezilor interesaţi de cultura română.

 

* Expoziţia "Ia românească la Budapesta", care reuneşte aproximativ 30 de ii româneşti realizate de meşterul popular Despina Bălteanu şi două costume populare complete, unul bărbătesc şi unul femeiesc, se va deschide sâmbătă, de la ora 17,00, la sediul Institutului Cultural Român din capitala Ungariei.

Expoziţia va fi completată de prezentarea "Ia românească, simboluri şi tradiţii", de fotografii ce evidenţiază aspectele infinit variate ale iilor, ale portului românesc, înscrise într-un tipar specific României, respectiv cu fotografii cu fanfara tradiţională din zona Caraş-Severinului, pe un fundal muzical tradiţional românesc.

În perioada 26 iunie-28 iunie, în intervalul orar 18,30 - 20,30, va avea loc şi un atelier de confecţionare a iilor, unde meşterul popular Despina Bălteanu va îndruma participanţii să îşi confecţioneze şi să coase singuri o ie după modele tradiţionale.

 

* Evenimentul "Sânziene: La notte magica" va avea loc vineri, începând cu orele 18,30, în Sala de Expoziţii de la Accademia di Romania in Roma.

Organizată de Liga Studenţilor Români din Străinătate Filiala Italia sub patronajul Ambasadei României din Italia, Institutului Cultural Român şi Accademiei di Romania din Roma, în colaborare cu Muzeul Judeţean din Botoşani, acţiunea este o ocazie pentru a aduce în atenţie obiceiurile ancestrale din Noaptea Sânzienelor şi a redescoperi ia.

Pe lângă prezentarea obiceiurilor, Muzeul Judeţean din Botoşani va expune ii tradiţionale din colecţia sa. Vor avea loc de asemenea: o şezătoare cu artizanii Elena Dascălu şi Ionica Danciu, prezentarea cărţii 'Eu sunt femeie' de Maria Cristina Tudose. În final, va evolua trupa Geeskoff, urmată de un aperitiv pe ritm de muzică cu Dj Snake şi Dj Skinu.

 

* Ziua Naţională a Portului Popular va fi marcată, duminică, la Chişinău, în cadrul unor manifestări organizate de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român 'Mihai Eminescu' din Chişinău, şi alte organizaţii.

Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 11,00 la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

Sărbătoarea va avea trei componente: costumul de patrimoniu, costumul oaspete, costumul modern inspirat de cel tradiţional. Ia - elementul de bază al costumului popular - va fi prezentată pe larg, astfel Festivalul Iei devenind parte componentă a Zilei Portului Popular.

Evenimentul va fi completat de programul artistic în care vor evolua colective profesioniste şi formaţii artistice de amatori din diferite raioane ale Republicii Moldova.

ICR Chişinău contribuie, ca partener tradiţional al evenimentului, la manifestările dedicate portului naţional, prin susţinerea prezenţei la acţiuni a cunoscuţilor colecţionari români Sebastian Paic şi Laura Diaconu.

 

* Cu ocazia Zilei Internaţionale a Iei, Institutul Cultural Român de la Beijing, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Populară Chineză, organizează sâmbătă, la sediul instituţiei, evenimentul "Ia, tezaur strămoşesc".

Evenimentul va fi deschis de directorul ICR Beijing, care va prezenta publicului ia şi portul tradiţional românesc. Cu acest prilej va fi vernisată o expoziţie de ie şi de costume populare româneşti, care va putea fi vizitată până pe 31 iulie. De asemenea, pe panourile din Sala de Bibliotecă şi din Sala de Expoziţie a institutului vor fi expuse imagini foto cu oameni în costume tradiţionale şi frumuseţi naturale ale României, fotografii ce fac parte din expoziţia "România prin imagini".

Totodată, va fi prezentată în limba chineză conferinţa "Valoare patrimonială şi spirituală: portul popular românesc", cu imagini semnificative ale portului tradiţional românesc specific fiecărei provincii, care a fost susţinută de subsecretarul de stat la Ministerul Culturii din România Irina Cajal Marin în cadrul evenimentului "Port, tradiţii şi obiceiuri la români".

Manifestarea include şi un moment artistic, în care câţiva elevi ai cursurilor de limba română - grupa persoanelor adulte vor recita poezia "O, rămâi!" de Mihai Eminescu, iar opt chinezoaice, care au participat la cursurile de dans popular românesc organizate de ICR Beijing, vor fi protagonistele unei parade a costumelor populare româneşti şi vor prezenta dansurile populare româneşti "Ţarina" şi "Hora".

 

* În fiecare an, la 24 iunie este sărbătorită Ziua Universală a Iei, bluza tradiţională românească fiind un simbol internaţional al culturii române şi o piesă emblematică a costumului popular naţional românesc. La 21 ianuarie 2013, comunitatea online "La Blouse Roumaine", fondată de Andreea Tănăsescu, a propus ca data de 24 iunie să devină o zi dedicată iei. În acelaşi an, odată cu sărbătoarea de Sânziene, "La Blouse Roumaine" a organizat prima Zi Universală a Iei, care a devenit în timp un eveniment global, sărbătorit în peste 50 de ţări. În 2015, primarul capitalei americane Washington D.C., Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie drept Ziua Universală a Iei în acest oraş, în urma eforturilor comune ale Ambasadei României la Washington şi ale comunităţii româneşti din capitala americană.

 

Anul acesta, în întreaga ţară sunt organizate numeroase expoziţii şi târguri tradiţionale având în centru ia, una dintre cele mai importante moşteniri naţionale şi culturale ale României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.