Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ZVON: PNL ar fi cerut sprijinul lui Băsescu pentru intrarea în PPE

PPE
În aceste condiții, s-ar forma la nivel european o alianță între PDL, Mișcarea Populară și PNL. Personajul cheie ar fi Antonio Lopez, secretar general al PPE, care ar fi avut întâlniri atât cu Băsescu, dar și cu  Antonescu, precizează RTV.
"Subiectul ar fi fost abordat și în cadrul întâlnirii pe președintele ar fi avut-o cu șeful Comisiei Europene", susțin surse prezidențiale pentru STIRIPESURSE.RO
Ideea ieșirii din familia ALDE a PNL este mai veche, din câte se pare. O decizie de a părăsi grupul ALDE de către liberali ar putea avea loc după alegerile europarlamentare din mai, dar înainte de alegerile prezidențiale, mai susține sursa citată.
Crin Antonescu se află în această perioadă la Bruxelles, unde a mers să-i aniverseze  ziua de naștere  a soției sale, europarlamentarul Adina Vălean. Președintele Traian Băsescu s-a aflat și el, vineri, la Bruxelles unde s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Citește și:
Crin Antonescu neaga o intalnire cu Băsescu la Bruxelles
Întâlnire Antonescu – Băsescu la Bruxelles?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.