Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosar penal pentru fostul primar al Sectorului 3. Cum a sfidat o decizie a instanţei

liviu-negoita

Curtea de Apel Bucureşti a trimis dosarul lui Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, fost şi actual arhitect-şef al Sectorului 3, şi Marius Mihăiţă, fost şi actual secretar al Primăriei Sectorului 3, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale.

Împotriva celor trei a fost formulată o plângere penală de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul după ce aceştia au semnat în 23 mai 2008 o autorizaţie de construire pentru un imobil parter + 7 etaje, situat în Calea Dudeşti nr. 94, într-o zonă în care regimul de înălţime maximă era parter + 4 etaje.

În data de 3 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, reţinând că aceasta depăşeşte regimul de înălţime al zonei. Totuşi, la două zile după ce Tribunalul anulase autorizaţia pentru construcţia din Calea Dudeşti, în data de 5 noiembrie 2009, cei trei au emis o nouă autorizaţie de construire pentru un imobil de parter + 9 etaje în aceeaşi locaţie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis ordonanţa de clasare (neînceperea urmăririi penale), dar prin hotărârea pronunţată în dosarul 3363/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat ordonanţa Parchetului şi a trimis dosarul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor trei. Hotărârea este definitivă.

Prin Sentinţa civilă pronunţată în dosarul 40971/301/2012, Judecătoria Sectorului 3 a dispus demolarea construcţiei din Calea Dudeşti nr. 94. Hotărârea nu este definitivă.

"Aceeaşi corupţie pe care o vedem în achiziţiile publice este şi în direcţiile pentru construcţii din primării. Contra şpagă s-au dat etaje în plus, s-a construit pe spaţiul verde, iar consecinţa este aglomerarea oraşului, sufocarea traficului şi poluarea aerului pe care îl respirăm. Este necesară o curăţenie generală în administraţia publică din Bucureşti, iar hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este un pas în această direcţie”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.