Șefa POT izbucnește și refuză un înlocuitor pentru Georgescu după decizia BEC de interzicere a candidaturii. Avem o soluție. (...) Singura varianță este Călin Georgescu”, declară, luni, președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă, potrivit Digi24.
Declarația a fost făcută de lidera POT pe holurile Parlamentului României, la scurt timp după întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, și liderul AUR, George Simion.
Într-un mesaj publicat după întâlnire, cei trei au făcut apel la susținătorii lor, pe care i-au rugat să urmeze „ceea ce spun membrii POT și membrii AUR”.
„Mulțumesc poporului român pentru tot ceea ce face, dar vă rog încă o dată, totul în liniște, totul în pace și în bună cunoaștere a realității, faptul că nu trebuie să dăm naștere la violențe sau alte forme de acest gen, față de cum a fost ieri seară. Mergem înainte cu mare încredere pentru viitorul acestei țări, iar Anamaria și cu George Simion se vor ocupa în continuare cu toate organizările din punct de vedere politic”, a declarat Georgescu, în mesajul video publicat pe Facebook.
Călin Georgescu s-a întâlnit cu șefii POT și AUR
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a întâlnit, luni, cu liderii partidelor AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă. Ei au făcut apel la susținătorii lor, pe care i-au rugat să urmeze „ceea ce spun membrii POT și membrii AUR”.
„Mulțumesc poporului român pentru tot ceea ce face, dar vă rog încă o dată, totul în liniște, totul în pace și în bună cunoaștere a realității, faptul că nu trebuie să dăm naștere la violențe sau alte forme de acest gen, față de cum a fost ieri seară. Mergem înainte cu mare încredere pentru viitorul acestei țări, iar Anamaria și cu George Simion se vor ocupa în continuare cu toate organizările din punct de vedere politic”, a declarat Georgescu, în mesajul video publicat pe Facebook.
„O să urmeze două, trei zile când trebuie să fim foarte activi. Vă rugăm să urmați ceea ce vă spun membrii POT, membrii AUR. Prin unitate o să ieșim din acest impas și suntem alături de cel mai votat român, până la capăt. Suntem împreună și suntem cei mai mulți”, a spus și președintele AUR, George Simion.
Lidera partidului POT a făcut apel la susținători să nu fie dezamăgiți, pentru că „suntem cei mai puternici”. „Suntem aici, suntem toți trei, lucrăm împreună și vom reuși împreună”, a adăugat ea.
Comentează