Șoc în Turul Italiei - Tom Dumoulin, câștigătorul din 2017, a abandonat

Autor: George Traicu

Publicat: 15-05-2019

Actualizat: 15-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rutierul olandez Tom Dumoulin a abandonat Turul Italiei, competiţie pe care a câştigat-o în 2017, la scurt timp după startul etapei a V-a, informează lequipe.fr.

Ciclistul echipei Sunweb, unul dintre favoriţii ediţiei actuale, a fost implicat, marţi, în etapa a IV-a, într-un accident cu mai mulţi ciclişti, cu numai 7 kilometri înaintea sosirii.

Olandezul s-a accidentat la genunchiul stâng, dar a încercat să continue Il Giro, luând startul în etapa de miercuri, însă a abandonat după câteva minute.

Dumoulin, 28 de ani, nu mai avea şanse la victorie, el fiind pe locul 56 înaintea etapei a V-a, la patru minute şi 30 de secunde de lider, slovenul Primoz Roglici.

Anul trecut, ciclistul olandez s-a clasat al doilea, după britanicul Chris Froome.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri