Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ștefan-Radu Oprea, la Forumul Economic Mondial: România vrea să reia legăturile comerciale cu Orientul Mijlociu

Ministerul pentru IMM
bbbb

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri,Comerț și Antreprenoriat, participă, în perioada 5-7 aprilie, la Forumul Economic Mondial (FEM) pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, care are loc în Iordania.

Participarea are loc „în contextul strategiei României de a-și diversifica piețele de export și de a dezvolta potențialul de cooperare al companiilor înspre economiile emergente”, subliniază Ministerul pentru Mediul de Afaceri, într-un comunicat de presă.

Astfel, România își arată intențiile de a reluat legăturile comerciale strânse pe care le avea cu partenerii comerciali din Orientul Mijlociu, înainte de 1990.

„În marja evenimentului, ministrul Oprea a avut sâmbătă o întâlnire bilaterală cu Amr Adel Nassar, ministrul comerțului și industriei din Egipt, în care s-au stabilit managerii de proiect pentru a derula exporturi de produse agro-alimentare românești pe piețe terțe din Africa. În întâlnirea cu Tarek El Molla, ministrul petrolului și resurselor minerale din Egipt, s-a stabilit dezvoltarea cooperării în domeniul exploatării țițeiului greu și în domeniul minier, prin implicarea companiilor românești și a cercetării din România”, au mai precizat reprezentanții MMACA.

Cele două întâlniri au reprezentat și o evaluare de etapă a înțelegerilor încheiate în februarie 2019, cu ocazia Comisiei Mixte Interguvernamentale de Cooperare Economică, Științifică și Tehnică, care a avut loc la Cairo.

Citește și: Ion Cristoiu, clasamentul politicienilor: Viorica Dăncilă intră în top cu 'o tresărire nelalocul ei' și Tudorel Toader întreține iluzia OUG

De asemenea, Ștefan-Radu Oprea a mai avut întâlniri bilaterale cu Tariq Hammouri, ministrul Industriei, Comerțului și Aprovizionării din Iordania, cu Muhannad Shehadeh, ministrul Investițiilor din Iordania, și cu Ali bin Masoud bin Ali Al Sunaidy, ministrul Comerțului și Industriei din Oman, în care s-a abordat tema dezvoltării relațiilor comerciale.

Pe parcursul primelor două zile ale Forumului, ministrul Oprea a mai avut o serie de întâlniri cu lideri politici și oameni de afaceri și a participat la o serie de conferințe deschise, de tip panel, pe teme precum Industria 4.0, start-up-urile sau comerțul global.

Evenimentul, care are loc la Marea Moartă, în vestul Iordaniei, este organizat de World Economic Forum, organizație care are în portofoliu și întâlnirile anuale de la Davos. La această ediție participă peste 1.000 de lideri din domeniile guvernamental, business și societate civilă din Orientul Mijlociu, Africa, Europa și SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.