1.400 de hectare de pădure, distruse de incendii în sudul Franţei

Autor: Andrei Radu

Publicat: 25-07-2017

Actualizat: 25-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: ITV

Incendiile au distrus circa 1.400 de hectare de pădure şi vegetaţie în sudul Franţei şi în insula Corsica luni, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în satul Bastidonne, din departamentul Vaucluse, unde incendiile, intensificate de rafale puternice de vânt, au distrus 600 de hectare de pădure.

Citește și: Ce se întâmplă cu economia mondială: Anunțul de ultimă oră făcut de FMI

Circa 100 de locuinţe au fost evacuate în satul Mirabeau şi zeci de cai au fost mutaţi într-un loc sigur.

O parte din autostrada A51 şi calea ferată dintre Briançon şi Marseille au fost închise temporar, iar accesul public la mai multe zone de pădure a fost suspendat, au declarat oficiali ai prefecturii.

Incendii de pădure s-au produs şi în insula Corsica, în oraşul Carros din apropiere de Nisa şi în staţia Saint-Tropez, susţin autorităţile, conform Agerpres.

Un purtător de cuvânt al prefecturii a declarat luni seară incendiile nu erau încă izolate, dar situaţia evolua favorabil şi condiţiile meteorologice erau în curs de ameliorare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri