Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

1.000 de copii de etnie rromă din Cluj au primit ajutoare în cadrul campaniei 'Camionul de Crăciun'

ajutoare sociale

Campania umanitară „Camionul de Crăciun” a ajuns marți la cei aproximativ 1.000 de copii de etnie rromă din Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” din cartierul Pata Rât al municipiului Cluj-Napoca. Copiii au primit produse de igienă, dulciuri, alimente, jucării și rechizite.

Campania anuală, realizată de organizația germană „Die Johanniter” în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud, a ajuns la cea de a zecea ediție. Are ca scop filantropia și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor de etnie rromă, potrivit basilica.ro.

Citește și: Guvernul pregătește terenul pentru prima agenție europeană care va fi găzduită de România

Tradiția „Camionului de Crăciun” pentru copiii din Pata Rât a început în 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Părintele Mitropolit Andrei a mers personal să asiste la descărcarea camionului cu daruri. Au mai fost prezenți consilierul eparhial Liciniu Câmpean, președintele Asociației ortodoxe „Sf. Moise Arapul”, Crăciun Ioan Lăcătuș, și preotul comunității din Parohia misionară Pata Rât, Gelu Petru Săvărășan.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Părintele mitropilit i-a binecuvântat pe cei prezenți și a mulțumit organizațiilor „Die Johanniter” și Tășuleasa Social pentru implicare.

Darurile au fost împărțite cu respectarea măsurilor igienico-sanitare în vigoare, iar cadourile au fost ridicate de părinții copiilor.

Povestea Camionului de Crăciun

În cei 20 de ani de existență a Asociației Tășuleasa Social s-au împărțit peste 300.000 de cadouri de Crăciun, în preajma sărbătorilor de iarnă.

Povestea „Camionul de Crăciun” a început în 1993, la iniţiativa postului german de radio Antenne Bayern şi a organizaţiei germane „Die Johanniter Unfall-Hilfe”, a doua cea mai mare organizaţie din Europa.

În fiecare an, copiii din Germania împachetează cadouri pentru copiii din Estul Europei.

Începând cu anul 2001, o parte dintre aceste pachete ajung, prin voluntarii Tăşuleasa Social, la copiii din județele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi din alte judeţe.

Din 2014, Tășuleasa Social a transformat „Camionul de Crăciun” și într-o lecție de voluntariat. Cei care au primit cadouri sunt îndemnați să participe în luna aprilie la Ziua voluntarilor mici, lecția pentru ei fiind aceea de a învăța să primească, dar să și dea mai departe.

Comunitățile rrome, în atenția Arhiepiscopiei Clujului

În Arhiepiscopia Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” de la Turda, înființată în ianuarie 2019 și păstorită de Părintele Marin Trandafir Roz, de etnie rromă, și Parohia „Sf. Moise Arapul” din cartierul Pata Rât al Clujului, înființată în 2015 și păstorită de Părintele Gelu Petru Săvărășan.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Comunitățile beneficiază de activităţi catehetice, educative și culturale realizate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sf. Moise Arapul” și al ASCOR Cluj-Napoca.

Părintele Gelu Petru Săvărășan a construit două biserici pentru cele patru comunități de rromi din zona Pata Rât, iar arhiepiscopia oferă săptămânal ajutoare alimentare și financiare acestor comunități și altora similare din eparhie.

Arhiepiscopia Clujului desfășoară în total 55 de proiecte filantropice, pentru care a alocat anul trecut aproximativ 16 milioane de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.