Un număr de 1.804 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 87 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
La ATI sunt trataţi 157 de pacienţi, dintre care 134 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 213 sunt minori, 210 fiind internaţi în secţii şi trei la ATI.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 11 decese în rândul pacienţilor cu COVID (7 bărbaţi şi 4 femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 11 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, unul la categoria de vârstă 70-79 ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, dintre cei 11 pacienţi decedaţi, doi erau vaccinaţi. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.849 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.
11 decese la pacienţi cu COVID-19 în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

504
Canicula extremă din vara lui 2026 a "semănat" moarte în Europa. România, printre țările cu cele mai multe victime
504

1.505
Alexandru Rogobete a vizitat spitalul în care s-au investit 200 de milioane de lei. Mesajul transmis medicilor / FOTO
1.505

1.288
Epidemia de Ebola se extinde - Sunt luate în calcul riscurile pentru Europa
1.288

1.176
Au făcut bani din frica de boală a vârstnicilor. Șase femei recunosc frauda cu reclame false și „specialiști” fără studii medicale
1.176

919
Șeful de la "Medicină Legală" face acuzații: Poliţia, datorii la INML de peste 5 milioane de lei
919

907
Avertismentul unui psiholog după atacurile din școli: "Identitatea de copil slab e înlocuită cu una de luptător". Care sunt semnalele de alarmă
907

89
Program care urmăreşte găsirea de soluţii pentru consumul de substanţe interzise, implementat în 11 şcoli din Bistriţa-Năsăud. Psihiatru: "Peste 96 la sută dintre elevi îl consideră bun şi foarte bun"
89

108
Medic psihiatru, despre tehnicile de abordare a tinerilor care apelează la substanţe interzise: "Nu vorbim în primul rând despre consum, ci despre ce-i determină să ajungă acolo"
108

63
UNIFARM și Direcția Generală Anticorupție, parteneriat pentru integritate în sănătate și siguranța pacienților
63

614
Guvernul vrea să pună factura Pfizer de 600 de milioane de euro pe umerii românilor și cere respingerea acțiunii FACIAS pentru tragerea la răspundere a celor vinovați
614

3.079
Un laborator de cercetare i-a administrat unui pacient un virus conceput cu inteligența artificiala
3.079

399
Pacienții cu boli cronice au nevoie de recuperare medicală pentru a-și ameliora suferințele
399

113
Peste 300 de cazuri de hepatită A în Brașov, în ultimele trei luni. Spitalul de Boli Infecțioase se confruntă cu lipsa paturilor
113
















