11 parlamentari PNL, absenţi de la votul pentru MRU la SIE / RECTIFICARE

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-06-2015

Actualizat: 30-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

RECTIFICARE: Senatorul PNL Lucian Iliescu a fost prezent in plenul comun, dar pe lista de prezenta nu a semnat in dreptul numelui sau. Deci lipsesc 10 parlamentari PNL.

Un număr de 11 parlamentari PNL, printre care Crin Antonescu şi Varujan Vosganian, nu şi-au înregistrat prezenţa la plenul Parlamentului dedicat validării lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE.

Potrivit listelor de prezenţă, de la PNL nu şi-au înregistrat prezenţa Crin Antonescu, Ben-Oni Ardelean (învoit), Lucian Iliescu, Steliana Miron, Varujan Vosganian, Adrian Oros, Valentin Rusu, Marin Almăjanu, Elena Uioreanu, Mircea Lubanovici şi Daniel Zamfir, informează Agerpres.

Vezi şi: MRU, aproape sef al SIE / UPDATE

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că, în cazul în care parlamentari liberali vor absenta nemotivat la votul în plenul reunit pentru Mihai-Răzvan Ungureanu, propus de preşedintele Iohannis la şefia SIE, se vor aplica sancţiuni împotriva acestora, însă a susţinut că nu are motive să creadă că acest lucru se va întâmpla.

El a precizat că cinci parlamentari vor absenta motivat - trei cazuri medicale, iar doi liberali sunt plecaţi în străinătate.

Şedinţa de plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urmează să fie validat Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a început marţi în prezenţa a 286 de parlamentari.

Vezi şi: Zvonul se confirma. Parlamentari PSD asteptati sa rupa boicotul la SIE / UPDATE

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri