Treisprezece jucători de la naţionala U21 au participat la primul antrenament sub comanda noului selecţioner Emil Săndoi, potrivit news.ro.
Cei 13 jucători au fost: Robert Popa, Otto Hindrich, Valentin Ţicu, Louis Munteanu, Constantin Grameni, Alexi Pitu, Andres Dumitrescu, Rareş Ispas, Victor Dica, Vlad Pop, Damian Isac, Marius Corbu şi Mihai Lixandru.
Restul tricolorilor vor sosi la Cluj Napoca,luni şi marţi.
Naţionala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România şi Georgia. Calificată deja la EURO 2023 din postura de ţară gazdă, România U21 dispută meciuri amicale pe perioada preliminariilor. În luna septembrie, tricolorii Under 21 se vor muta la Cluj-Napoca, unde vor disputa două jocuri amicale:
23 septembrie: România U21 – Spania U21, ora 18:00, Cluj Arena
27 septembrie: România U21 – Ţările de Jos U21, ora 18:00, Cluj Arena
Ambele jocuri vor fi transmise în direct de TVR.