13 persoane au fost audiate după ce polițiștii au găsit la percheziții o tonă de tutun de contrabandă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 02-11-2020

Actualizat: 02-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproximativ o tonă de tutun de contrabandă, utilaje, materiale de prelucrare și peste 10.000 de euro au descoperit polițiștii în urma unor percheziții desfășurate, luni, în București și alte patru județe. Un număr de 13 persoane au fost duse la audieri, anunță MEDIAFAX.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au făcut, luni, 16 percheziții domiciliare, în Bucureşti și în judeţele Argeş, Ialomiţa, Ilfov și Buzău, la persoane bănuite de contrabandă cu tutun.

„Din cercetări a reieșit că, din luna august 2020 şi până în prezent, un bărbat, de 61 de ani, din Ştefăneşti, ar fi achiziţionat tutun, pe care l-ar fi prelucrat şi distribuit, sub formă de ţigarete, către mai multe persoane, în vederea comercializării în mediul on-line. În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1.000 de kilograme de tutun, peste 10.000 de euro, 4 maşini de tocat, butoaie cu glicerină vegetală, telefoane mobile şi mijloace de calcul, precum şi documente cu valoare probatorie”, spun polițiștii.

Citește și: Gabriela Firea îi bate obrazul lui Ludovic Orban: ‘Este proiectul pe care eu, împreună cu Institutul Matei Balș, condus de profesorul Adrian Streinu-Cercel, l-am inițiat încă din primăvară’ .

13 persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Ialomița și Buzău. De asemenea, la acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și jandarmi din Argeș.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri