139 de voturi exprimate în spitale şi în arest, potrivit datelor BEJ în Bistriţa

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 11-12-2016

Actualizat: 11-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aproximativ 140 de persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud au votat duminică, la alegerile parlamentare, cu urna mobilă, în spitale sau în arest, potrivit datelor comunicate de către judecătorul Reghina Berari, locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean. La Penitenciarul Bistriţa au votat cu urna mobilă 65 persoane, la care se adaugă alte cinci aflate în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

De asemenea, 25 de pensionari cazaţi la căminul pentru persoane vârstnice din Bistriţa au dorit să îşi exercite acest drept constituţional. Lor li se alătură 44 de pacienţi din secţiile externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa (boli infecţioase, oncologie şi psihiatrie), unitate de la care au fost depuse în total 115 cereri pentru urna mobilă. Nu au fost introduse în baza de date, până la ora 15,30, voturile exprimate la sediul principal al acestei unităţi spitaliceşti, conform Agerpres.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, până la ora 16,00, erau înregistrate 483 de voturi cu urna mobilă, care reprezintă 0,76% din totalul persoanelor care s-au prezentat la vot în cele 313 secţii de votare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri