Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

14 morţi în explozia unor mine lăsate de gruparea Stat Islamic, la Raqqa

twitter.com
Raqqa

Un număr de 14 oameni au fost ucişi în explozia unor mine lăsate de gruparea Stat Islamic între ruinele oraşului Raqqa după ce acesta a fost recucerit în urmă cu o săptămână, a indicat marţi un purtător de cuvânt citat de AFP. "La finalul săptămânii trecute, nouă civili au fost ucişi", a declarat, pentru AFP, Mustefa Bali, purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (FDS), o alianţă kurdo-arabă care i-a alungat pe jihadişti din fostul lor bastion din Siria.

FDS, susţinute de coaliţia internaţională condusă de Washington, au interzis accesul în Raqqa, devastată după lupte, locuitorilor care vor să se reîntoarcă la casele lor. Dar, potrivit lui Bali, "din nefericire unii civili reuşesc să se strecoare înăuntru". El nu a precizat câte explozii au provocat moartea celor nouă persoane revenite în oraş pentru a evalua pagubele produse, conform Agerpres.

Raqqa, localitate considerată timp de trei ani "capitala" SI în Siria, a fost eliberată de sub ocupaţia jihadiştilor pe 17 octombrie, după o operaţiune de peste patru luni. Combatanţii SI au plasat aproape peste tot în oraş, inclusiv în case, dispozitive explozive capcană. Bali a indicat că operaţiunile de deminare au început oficial marţi şi că cinci alte persoane au fost ucise în acest proces, "trei luptători ai FDS şi doi tehnicieni". Naţiunile Unite şi-au exprimat marţi îngrijorarea pentru persoanele care au fost nevoite să fugă din oraş şi dintre care unele ar putea încerca să revină rapid din cauza condiţiilor precare în care trăiesc în taberele de refugiaţi. "ONU este îngrijorată de securitatea şi protecţia civililor care riscă să fie răniţi sau ucişi de minele neexplodate" din Raqqa, a indicat, într-un comunicat, Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.