Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

15 cetăţeni din Afganistan, descoperiţi în două TIR-uri care transportau mărfuri în Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II au depistat cincisprezece cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare care transportau diverse bunuri în Italia, conform news.ro.

”În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au efectuat pe sensul de ieşire din ţară, controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni români. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, placaje MDF şi jante auto pentru diferite firme din Italia”, a transmis, miercuri, Poliţia de Frontieră.

Sursa citată a precizat că, în urma efectuării controlului amănunţit asupra compartimentelor pentru marfă, în interior au fost descoperiţi, ascunşi, cincisprezece cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, majoritatea dintre aceştia fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.