DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

15 cetățeni irakieni care intenţionau să iasă ilegal din România, ascunși în interiorul unei autoutilitare, depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare, 15 cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat astfel să iasă ilegal din ţară, transmite poliția de Frontieră.

"În data de 13.10.2018, în jurul orei 00.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota , s-a prezentat la ieşirea din ţară, cetăţeanul turc A.C., în vârstă de 33 de ani, conducând o autoutilitară marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Turcia, însoţit de cetăţeanul bulgar A.O., în vârstă de 38 de ani. Aceștia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice pe ruta Turcia – Ungaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, astfel că poliţiştii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, ascunse printre cutiile cu piese metalice, 15 persoane, dintre care opt bărbaţi, două femei şi cinci minori, adulţii având vârste cuprinse între 22 şi 47 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetăţeanul turc şi pentru cetăţeanul bulgar, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de față de cetățenii irakieni, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun", potrivit unui comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.